Forumul Parlamentar de Securitate și Informații se reunește la București

  • Forumul Parlamentar de Securitate și Informații, la Palatul Parlamentului, pe 7 și 8 iulie.
  • Oficiali din întreaga lume vin la București pentru a vorbi despre apărare și securitate.
  • Printre temele discutate se numără războiul din Ucraina, viitorul diplomației, provocările din domeniul apărării, securității și informațiilor.

În jur de 400 de parlamentari din 40 de țări vin, pe 7 și 8 iulie, la București, pentru a participa la cel de-al 22-lea Forum Parlamentar de Securitate și Informații, desfășurat la Palatul Parlamentului.  

Forumul Parlamentar de Securitate și Informații desfășoară astfel de adunări în mod regulat pentru parlamentari și oficiali ai guvernelor din întreaga lume,  oferindu-le posibilitatea de a învăța de la experți lucruri care țin de combaterea finanțării terorismului, securitate cibernetică, schimbul de informații, 5G, IA și alte subiecte relevante.

Până acum, Forumul Parlamentar de Securitate și Informații a ținut 21 de adunări globale, cu participarea a peste 2.400 de parlamentari și oficiali ai guvernelor, venind din 110 țări. Forumul a fost organizat pentru prima dată în 2014, când au participat 124 de parlamentari din 24 de state europene. Înainte de cel ținut la București, cel de-al 21-lea forum s-a ținut în Guatemala, în martie 2022. Președintele forumului este Robert Pittenger.

Printre temele discutate în cadrul forumului din acest an, de la București, se numără războiul din Ucraina, viitorul diplomației, provocările din domeniul apărării, securității și informațiilor, securitatea cibernetică, 5G, traficul de persoane și terorismul sau securitatea energetică.

La forum vor participa politicieni din întreaga lume, în special miniștri sau reprezentanți ai ministerelor apărării și ai afacerilor interne.

Mai multe informații despre programul forumului și lista participanților la discuții găsiți aici.



Citeste continuarea pe alephnews.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Rusia introduce pedepse grele cu închisoarea pentru cei care instigă la acțiuni care îi pun în pericol securitatea națională

Urmatoarea stire

Un avion a zburat între Dubai și Australia cu o gaură în fuzelaj, fără ca nimeni să știe

Stiri pe aceeasi tema

Este stupid, gazul este foarte scump

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în cadrul unei conferinţe telefonice zilnice cu reporterii că…