Fenomenul traficului de organe nu a dispărut! Mai multe persoane au fost ademenite și răpite pentru a fi lăsate fără rinichi


Fenomenul traficului de organe nu a dispărut nici acum! Poliția din Pakistan a anunțat, vineri, că a reușit să destructureze o întreagă reţea de trafic de organe.

Rețeaua a fost descoperită după ce a găsit un băiat de 14 ani dispărut de mai multe săptămâni şi care a fost abandonat după ce i-a fost extirpat unul dintre rinichi,  relatează AFP, citat de news.ro.

Citiți și: O româncă a călătorit 4.000 km până în Pakistan ca să-şi întâlnească bărbatul visurilor. Românca şi pakistanezul, uniţi de iubirea pentru poeziile Naat

Un rinichi era vândut cu aproximativ 3.600 de euro

Traficanţii îşi ademeneau victimele tinere şi vulnerabile cu promisiuni de locuri de muncă bine plătite, apoi le extrăgeau unele organe – în special rinichi – pe care le vindeau pentru sume de până la 900.000 de rupii (3.600 de euro).

Poliția din Pakistan a anunțat că rețeaua de traficanți de organe a colaborat și cu câțiva medici și chirurgi.

Victimele erau duse la un laborator clandestin de transplant de organe din Rawalpindi, în apropiere de capitala Islamabad. Astfel de unităţi clandestine din Pakistan nu dispun, în general, de echipamentul medical şi de experienţa necesară pentru un transplant, iar unii pacienţi au murit deja din cauza unor complicaţii.

„Abia după ce i-am dat de urmă am descoperit că în spatele dispariţiei băiatului se afla o operaţiune de trafic de organe”, a declarat pentru AFP Rehan Anjum, purtător de cuvânt al poliţiei din provincia Punjab (centru-est).

„Băiatul ne-a spus că, atunci când s-a trezit, lângă el era un arab pe o targă, aşa că noi credem că majoritatea clienţilor sunt străini”, a adăugat el, precizând că şase persoane au fost arestate.

„Nu pot fi decât recunoscător că poliţia l-a găsit la timp”, a declarat pentru AFP tatăl băiatului, din capitala statului Punjab, Lahore, de unde dispăruse.

Poliţiștii pakistanezi au declarat că nu i-a găsit încă pe medicii implicaţi în operaţiune.

În 2010, Pakistanul a interzis traficul de organe umane, care se pedepseşte cu până la 10 ani de închisoare.

Citiți și: O clinică medicală din Bucureşti şi administratorul acesteia, cercetaţi penal pentru trafic de organe

Citeste continuarea pe www.romaniatv.net

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Guvernul britanic anunță că Rishi Sunak i-a confirmat lui Volodimir Zelenski, într-un apel telefonic, că Marea Britanie va trimite Ucrainei tancuri grele Challenger 2 și sisteme suplimentare de artilerie. La circa o oră după anunț, Rusia a lansat atacuri aeriene cu rachete asupra Ucrainei.

Urmatoarea stire

Lista favoritelor la câștigarea Australian Open 2023, după abandonurile din ultimele zile

Stiri pe aceeasi tema