- O fată în vârstă de de 13 ani, din Simeria, a fost rănită, după ce o tablă smulsă de vânt din acoperișul unui bloc din Deva a căzut peste ea.
„Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că pe bulevardul Decebal, din municipiul Deva, o bucată de tablă s-ar fi desprins de pe acoperișul unui bloc de locuințe cu cinci etaje, iar în cădere ar fi lovit în zona capului o minoră în vârstă de 13 ani, din Simeria, care se deplasa pe trotuar, în zona blocului respectiv”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
În ajutorul victimei a intervenit un echipaj medical, de Ambulanță. „Echipajul sosit la fața fata locului a găsit victima conștientă, cooperantă, orientată temporo-spațial, cu o plagă tăiată de aproximativ 4 – 5 centimetri, la nivelul arcadei ochiului drept și la nivelul obrazului drept, precum și un hematom (cucui) în regiunea posterioară a capului. Pacienta a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Deva, unde momentan este supusă unor investigații pentru a se stabili gravitatea leziunilor”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
O anchetă penală are loc pentru a se stabili împrejurările în care s-a petrecut incidentul.
„În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.
Și reprezentanții Primăriei Deva susțin că vor verifica împrejurările în care s-a produs incidentul, pentru că blocul turn din care s-ar fi desprins bucata de tablă a fost reabilitat termic recent.
În ultimele zile, vântul puternic a cauzat probleme în mai multe localități din județul Hunedoara.