Exploziile de la Crevedia/Pompierii supraveghează locul unde s-a produs tragedia, anchetele penale continuă


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa anunţă că intervenţia în cazul exploziilor produse sâmbătă seară la Crevedia s-a încheiat. Potrivit informațiilor furnizate Main News, s-a acționat pentru răcirea unei cisterne, iar la locul tragediei se află o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda Corneşti, pentru supraveghere.

Între timp, anchetele penale continuă, pentru stabilirea cauzei incendiului și a vinovaților din acest caz. Reamintim, sâmbătă, 26 august, la stația GPL din Crevedia, administrată de Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă,  s-au produs explozii de proporție, soldate cu trei decese și 55 de răniți.

Acționarul majoritar al firmei care administrează această stație GPL, Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, susține că nu știe de la ce a pornit incendiul și nu ar fi autorizat transferul de combustibil între cisterne.

„Nu ne e clar. Dar în niciun caz nu a fost vorba de o țigară cum am auzit. Acolo nu era punct de lucru, nu se comercializa GPL către populație. Se închisese punctul de lucru cu vreo trei ani înainte. Acolo era o parcare și o clădire unde șoferii își făceau pauzele și dormeau și aveau bucătărie și baie.

Nu știu de așa ceva. Noi nu am încuviințat așa ceva(n.r. transferul de GPL dintr-o cisternă în alta)
Erau parcate cisternele. Din păcate, s-a întâmplat într-o sâmbătă, când era mai puțin de muncă și erau mai multe cisterne acolo, parcate. Dacă ar fi fost în timpul săptămânii, nu erau. Așa a vrut Dumnezeu! Sper să ne ierte!”, a declarat Ionuț Doldurea, pentru PRO TV.

CITEȘTE ȘI: Guvernul a aprobat ajutoarele financiare pentru victimele exploziilor de la Crevedia/2.000 de euro pe lună pentru familiile care însoţesc răniţii în străinătate

Sursă foto: ISU 

 

Citeste continuarea pe mainnews.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema