EXCLUSIV Traumele femeilor abuzate de parteneri. Explicațiile coordonatoarei unui centru pentru astfel de victime


Mariana Robea coordonează un centru pentru victimele violenței domestice din Galați și, de-a lungul anilor, a ajutat sute de femei să se despartă de trecutul traumatizant alături de foștii parteneri și să își refacă atât propria viață, cât și pe cea a copiilor lor.

Multe din femeile agresate s-au obișnuit cu abuzurile partenerilor FOTO arhivă Adevărul

Mariana Robea, directorul fundației „Familia” și coordonatoarea Centrului de Recuperare pentru Victimele Violenței Domestice din Galați, a vorbit, în exclusivitate pentru „Adevărul”, despre dramele
femeilor care ajung în centru, despre teroarea la care au fost supuse de către soți
și cât de greu le este să depășească traumele prin care au trecut și să își
reconstruiască viața.

Care este procedura prin care femeile care au fost
victime ale violenței în familie se pot caza pentru o perioadă în centrul pe
care îl conduceți?

Vin fie singure, fie trimise de Poliție sau de către
Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Cam toată lumea
știe de existența centrului. Cazarea se face pe 6 luni, cu posibilitarea
prelungirii acestei perioade, în baza cererilor depuse de femeile care sunt
victime ale abuzurilor în familie, în limita capacității centrului.

Dacă nu
sunt locuri, căutăm soluții temporare cu DGASPC și Direcția de Asistență
Socială până se eliberează un loc. De regulă, după 6 luni
reușesc să își
găsească o locuință
unde să stea cu chirie și să fie astfel independente.

Câte femei sunt cazate acum în centru și câte dintre ele
au copii?

Centrul de Recuperare pentru Victimele Violenței Domestice
din Galați are o capacitate de 15 locuri, iar în acesta pot fi cazați doar mame
și copii care au fost victime ale violenței domestice. În prezent, toate
locurile de cazare din centru sunt ocupate. Sunt 5 mame și 10 copii.

Este
singurul ONG din regiunea de sud-est a României care oferă și cazare pentru
victimele violenței în familie. Sunt și situații în care mamele au copiii mari
și decid să vină la noi în centru din cauza violențelor la care sunt supuse de
către soți. În 2022, 61 de mame și copiii lor au fost cazate în centru.

De ce facilități beneficiază în perioada cât sunt cazate
în centru?

Toate serviciile sunt gratuite cât timp sunt cazate la noi.
Vorbim de cazare, masă, consiliere juridică, psihologică și de orientare în
carieră. Lipsa jobului la multe dintre ele este o problemă serioasă. Fie nu au
avut niciodată un loc de muncă, fie au muncit pe perioade scurte de timp.

Pentru
că au mulți copii acasă, nu au putut niciodată să facă și altceva, dar nici nu
au fost sprijinite de soți sau concubini. Odată ajunse în centrul nostru,
lucrurile se schimbă semnificativ. Copiii sunt transferați la o școală din apropierea
centrului pentru a fi ușor de supravegheat.

Vorbim cu fiecare victimă a
violenței în familie pentru a vedea ce studii are, dacă a mai muncit undeva și
ce și-ar dori sa facă, iar în funcție de toate aceste aspecte, le recomandăm
diverse locuri de muncă și am reușit să le angajăm. De multe ori, sunt femei
din centru care s-au angajat și care recomandă la locul de muncă alte victime
ale violenței în familie.

Sunt protejate în cazul în care partenerii de viață află unde
stau și vin ca să le amenințe sau poate chiar să le facă rău? 

Centrul este păzit în permanență, dar suntem sprijiniți și
de polițiști atunci când situația o impune. Una din condițiile pe care le punem
femeilor din centrul nostru este să nu le comunice soților sau concubinilor
unde sunt cazate, pentru că astfel se pun atât pe ele în pericol, cât și pe
celelalte beneficiare ale centrului.

De multe ori, femeile abuzate de parteneri
sunt urmărite de aceștia, iar unii dintre ei încearcă să comunice cu ele. Au
încercat să intre și în centru, dar nu au reușit niciodată.

Dacă forțează nota,
sunt ridicați imediat de polițiști. Victimele violenței în familie sunt în
pericol când părăsesc centrul, pentru că nu le mai putem asigura protecție.
Dacă se reușește obținerea unui ordin de protecție, polițiștii pot interveni și
mai rapid, iar agresorul se alege și cu dosar penal.

Mariana Robea FOTO arhiva personală

Mariana Robea FOTO arhiva personală

Câte din femeile abuzate de parteneri revin înapoi la
agresori?

Până acum doi ani, majoritatea dintre ele se întorceau la
partenerii de viață, dar în prezent nu mai avem femei abuzate de soți sau
concubini care să se reîntoarcă la ei. Acest lucru se datorează unui cumul de
factori. În primul rând, conștientizează că sunt multe alte femei în aceeași
situație cu a lor.

Dispare astfel încet sentimentul de marginalizare și lipsa
de încredere pe care o au în ele. Prind curaj și găsesc permanent noi motivații
ca să își reia viața de la zero. În plus, copiii învață din ce în ce mai bine
la școală pentru că au ieșit din acel mediu toxic pentru ei. Implicăm mereu
familia extinsă a victimei în demersul nostru de reintegrare în societate.

Care sunt principalele motive pentru care femeile ajung
victime ale violenței în familie?

Principalul motiv este lipsa de educație. Multe femei
abuzate de parteneri au doar câteva clase sau chiar nu au niciun fel de
școlarizare. Un alt factor important este implicarea într-o relație la o vârstă
mică, de regulă în adolescență.

Preferă să plece de acasă pentru că acolo se
confruntă cu sărăcia, crezând că vor scăpa de lipsuri intrând într-o relație
sau căsătorindu-se în unele cazuri cu persoane mult mai în vârstă decât ele.

După
ce apar copiii, sunt legate cumva de agresor și încep să se obișnuiască cu
situația și acest statut de victimă. Am avut recent o campanie de
conștientizare a violenței în familie în mediul rural și am descoperit multe
femei care nu își cunoșteau drepturile și nu știau la cine să apeleze ca să
scape din această situație.

A fost șocant să aflăm că erau victimele violenței
în familie și credeau că așa este normal să fie. Am reușit să ajutăm multe din
aceste femei.

Dați-mi un exemplu sau două de femei ale căror povești de
viață v-au impresionat.

Un caz fericit a fost în comuna Frumușița, unde o femeie
care a avut o viață de coșmar timp de 20 de ani alături de soțul ei, a hotărât
să plece de acasă cu cei șase copii. Niște oameni de bine i-au dat o casă
bătrânească unde să locuiască cu copiii și am văzut ce impact major a avut
asupra lor plecarea de lângă acel tată abuziv.

Au început să învețe bine și au
reușit în timp să depășească traumele psihice, emoționale și fizice cu care se
confruntau. De pildă, când avea un examen, unul din copii leșina, iar altul se
deranja la stomac. Secretul este încrederea. Este puțin greu la început până
când reușești să le reconstruiești încrederea în ele că pot să se rupă de
parteneri și că pot să își refacă viața chiar dacă au mulți copii de crescut.

Nu e ușor să treci peste ani de violență fizică și psihică și peste jigniri
care îți reduc mult stima de sine. La un moment dat chiar ajung să creadă că
sunt așa cum le cataloghează partenerii lor. Dacă depășesc acest prag,
rezultatele sunt uimitoare. Unele dintre aceste femei au reușit să finalizeze
și o facultate, iar acum una este farmacistă, iar alta este inginer.

Am avut în
centru mamă cu șapte copii care au văzut pentru prima dată cum curge apa la
chiuvetă și au înțeles ce este curentul electric. De acolo s-a plecat în unele
cazuri. Aceste exemple demonstrează că îți poți reface viața. Trebuie doar să
îți dorești cu adevărat asta. Dacă mamele își redobândesc încrederea în ele, o
transmit și copiilor.

Cum se poate diminua fenomenul violenței în familie?

Cred că acest fenomen s-ar diminua semnificativ prin
înființarea unor centre pentru consilierea agresorilor. Baza legală există, dar
nu s-au găsit deocamdată fonduri pentru a le crea. Cred că
se pune prea mult
accentul pe victimele violenței în familie
și foarte puțin sau deloc pe
agresori. Legea 217/2003, actualizată în 2020, prevede într-un articol că și
agresorii trebuie consiliați.

Nu au existat până acum linii de finanțare pentru
crearea acestor centre, iar fără bani nu poți face nimic. Dacă s-ar reuși acest
lucru, agresorii ar fi consiliați și monitorizați o perioadă de timp, iar cel
puțin unii dintre ei ar renunța la atitudinea agresivă față de partenerele de
viață.

Acum, în cazurile mai grave, se emite ordinul de protecție, iar după
expirarea lui sau dacă nu se mai prelungește, victima este din nou la mâna
agresorului.

Ce le sfătuiești pe femeile abuzate de parteneri?

În primul rând, să aibă curaj. Nu vorbesc de curajul de a-l
înfrunta pe agresor, pentru că asta l-ar irita și mai tare. Vorbesc de curajul
de a pleca de lângă el într-un moment prielnic și de a cere ajutor, pentru că
îl vor primi cu siguranță.

Cât de mult contează educația sexuală în cazul abuzurilor
psihice, emoționale și fizice în familie?

Impactul este important, pentru că de cele mai multe ori
acest subiect nu se discută, iar asta duce la adevărate drame. Vorbesc de fete
mici care se trezesc în situația de a avea la rândul lor copii. Nu recunoaștem
că avem această problemă ca societate și această negare ne-a adus unde suntem
astăzi.

De la ce vârstă ar trebui inclusă în programa școlară
pentru a reduce fenomenul violenței în familie?

Cred că educația sexuală trebuie să înceapă de la vârsta de
11-12 ani. Chiar dacă nu pare la prima vedere, copiii de această vârstă știu
destul de multe despre actul sexual. Am făcut un experiment vara trecută la
centrul de zi alături de câțiva medici.

Fiecare copil a scris anonim pe un
bilet ce curiozitate sau nelămuriri are vizavi de relațiile sexuale și am
constatat cu surprindere că știau foarte multe lucruri pe acest subiect. Una
este să afli aceste informații de pe internet sau de la prieteni și cu totul
altceva este să îți explice un medic specialist cum funcționează organismul la
băieți și la fete, cum să previi contractarea anumitor boli și mai ales la cine
să apeleze când se confruntă cu astfel de probleme.

Și asta pentru că de multe
ori în familie părinții evită astfel de discuții cu copiii de rușine, iar în
multe cazuri nici nu au cu cine să discute pentru că sunt crescuți de bunici.
Și ceea ce văd la televizor îi influențează negativ. Sunt modele de bărbați și
femei care nu reușesc în viață prin muncă, ci prin cu totul alte mijloace, iar educația
nu contează aproape deloc.

Așa pot ajunge ușor într-un anturaj nociv, care îi
poate duce pe un drum de multe ori fără întoarcere. O educație sexuală corectă
cred că ar preveni nu numai violența domestică, ci și violența socială, care
își are rădăcinile în această lipsă de informare.

Vorbim de fete bătute de alte
fete pentru un băiat și invers. Nu în ultimul rând, ar scădea semnificativ
numărul de copiii care au copii, acele mame adolescente ai căror micuți sunt
abandonați și ajung în sistemul de protecție a copilului.

Citeste continuarea pe adevarul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Dumitru (Mitică) Popescu. ​​​​​​​De ce trag clopotele, Mitică?

Urmatoarea stire

Bursele europene au luat avânt: creştere puternică după noile rapoarte ce prezintă inflaţia din Franţa şi Germania

Stiri pe aceeasi tema