„Creștinismul este religia revelației scrise”. Acestea sunt cuvintele lui Christopher de Hamel în clasicul său opus, A History of illuminated manuscripts (1994)[1]. Și se potrivesc de minune cu domnia lui Carol cel Mare (748-814), inițiatorul primei renașteri culturale de anvergură a Europei, înainte de Renașterea italiană, în plin iconoclasm bizantin. Carol cel Mare duce mai departe iconomahia, de partea luminoasă a civilizației europene.
Cristian Mladin, Curator la Biblioteca BatthyaneumFoto: Contributors.ro
Legenda spune că împăratul Otto al III-lea (980-1003) a deschis mormântul lui Carol cel Mare în anul 1000. După aproape 200 de ani, un tânăr împărat de 20 de ani deschidea nu numai un mormânt, ci descifra un mare secret lăsat umanității de Carol cel Mare. Se spune că în mormântul imperial, alături de trupul intact al împăratului, purpura care-l învăluia și magnificul său sceptru, se afla și un manuscris[2]. Așadar, manuscrisul însuși reprezenta un simbol al puterii imperiale. Mai mult, dintre toate obiectele lăsate în urmă de Carol cel Mare, manuscrisul rămânea singura certitudine a eternității promise.
Ne este aproape imposibil astăzi să realizăm importanța unui asemenea manuscris. În era virtualului și a digitalului, trecutul fondator al tuturor device-urilor a căzut în uitare, iar pericolul acestei uitări rămâne la rândul său obnubilat. Iar urmele ignorate ale acestui pericol ajung până la noi în momentul în care în cultura unei țări europene, latina, de pildă, dispare de pe agenda educației. Vorbim de limbi moarte nu pentru că limbile ar fi murit cândva, ci pentru că oamenii au uitat să le vorbească. Moartea oricărei limbi este precedată de o moarte spirituală a omului. Uitarea este stigmatul morții spiritului. În zilele noastre, suntem chiar martorii unei reduplicări, uităm că am uitat. Memoria lumii este un organism viu și este constituită de rețeaua tuturor sensurilor încorporate de lucrurile neuitate. Faptul că am păstrat bricheta de argint, frumos ornamentată, a stră-stră-bunicului meu este un mod real de a participa la memoria lumii. Memoria lumii nu este o abstracție, ci ceva concret, ceva care ne afectează chiar și atunci când uităm, sau poate atunci în cea mai mare măsură. Mai mult, faptul că uităm lucruri importante nu înseamnă că acele lucuri își pierd din importanță, ci doar că povara noastră spirituală crește, iar noi devenim tot mai mici pentru a o purta.
Întâmplător sau nu, programul UNESCO în care sunt păstrate toate minunățiile spirituale ale lumii se numește „Memoria lumii”. De curând, cel mai vechi manuscris de pe teritoriul României, un manuscris carolingian, a intrat în circuitul lumii prin acest program. Data de 18 mai 2023 este una istorică. Este primul element documentar al României care intră în patrimoniul UNESCO. Este oare acest eveniment un lucru mare pentru…
