Toate țările Uniunii Europene „cu un sistem de învățământ solid oferă, în diverse formule, posibilitatea studierii limbilor clasice”, argumentează Societatea de Studii Clasice din România (SSCR) într-un comunicat în care critică eliminarea Limbii latine din proiectele de planuri-cadru pentru liceu la profilul Uman, specializarea actuală de Filologie. Propunerile de planuri-cadru au fost prezentate săptămâna trecută de Edupedu.ro pe surse.
„Societatea de Studii Clasice din România a luat act cu stupoare de informațiile apărute în presă potrivit cărora în unele variante de lucru ale planurilor-cadru, elaborate de structuri subordonate Ministerului Educației, precum CNPEE, disciplina Limba latină a fost exclusă din curriculum de la toate profilurile, inclusiv de la profilul Filologie, redenumit acum „Științe umaniste”. Situația este inacceptabilă”, scrie în comunicatul primit pe adresa redacției.
Organizația atrage atenția că „existența fie și a unor propuneri de lucru în cadrul CNPEE în care este exclusă din învățământul românesc preuniversitar disciplina Limba latină semnalează o gravă lipsă de experți în educație în structurile subordonate Ministerului Educației”.
„Nu există o altă țară a Uniunii Europene în care elevii să nu aibă posibilitatea de a alege limba latină printre probele opționale la Bacalaureat. Țări fruntașe în clasamentul PISA, precum Polonia, încep să ofere limba latină drept a doua limbă străină, începând cu clasa a VII-a din gimnaziu, înțelegând contribuția uriașă adusă de această disciplină la combaterea analfabetismului funcțional”, scrie SSCR.
Și continuă: „Este inacceptabil să ne întoarcem la ultimii ani din perioada comunistă, când latina fusese epurată aproape complet din învățământul românesc”.
Societatea de Studii Clasice nu este singura organizație care atrage atenția asupra eliminării unor discipline din proiectele de planuri-cadru pentru liceu. Și Societatea de Geografie din România (SGR) a transmis un comunicat miercuri, 10 mai, prin care solicită ministrului Educației, Ligia Deca, să publice componența grupurilor de lucru pentru planurile-cadru pentru liceu. „Sunt grupuri de lucru secrete?”, se întreabă geografii. Mai multe informații de context, mai jos.
Redăm mai jos textul scrisorii integral:
”Comunicat al Societății de Studii Clasice
Societatea de Studii Clasice din România a luat act cu stupoare de informațiile apărute în presă potrivit cărora în unele variante de lucru ale planurilor-cadru, elaborate de structuri subordonate Ministerului Educației, precum CNPEE, disciplina Limba latină a fost exclusă din curriculum de la toate profilurile, inclusiv de la profilul Filologie, redenumit acum „Științe umaniste”. Situația este inacceptabilă. Toate țările Uniunii Europe cu un sistem de învățământ solid…