O educatoare de la o grădiniță din localitatea Bosanci a fost achitată de instanță, într-un dosar în care fusese arestată preventiv și a fost acuzată că ar fi abuzat sexual trei minore, transmite Monitorul din Suceava.
Educatoarea din Suceava a fost achitată de instanță
Maria Podolak, educatoare la Grădinița cu Program Normal din Bosanci, fusese arestată preventiv trei luni de zile în acest dosar, fiind acuzată că ar fi violat trei fetițe cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani. Judecătoria Suceava a achitat-o acum pentru toate capetele de acuzare (viol, rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală) pe motiv că fapta nu există.
Decizia Judecătoriei Suceava nu este definitivă și poate fi atacată de procurori.
Tatăl a două minore din dosar nu depusese plângere la poliție, ci ar fi vrut să se răzbune pe cont propriu și ar fi incendiat mașina educatorei, care era parcată într-un cartier din municipiul Suceava.
Sursele publicației Monitorul de Suceava susțin că, în perioada anchetei, probatoriul ar fi fost considerat unul solid, iar psihologii ar fi confirmat că fetițele au fost abuzate sexual, precum și că ar fi existat un certificat medico-legal în acest sens.
De partea cealaltă, educatoarea Maria Podolak a negat tot timpul acuzațiile și s-a declarat nevinovată.