Cătălin Drulă, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că, din informațiile sale, Tarom are datorii către Aeroportul Otopeni de 200 de milioane de lei, dar în conturi doar câteva milioane de dolari. El i-a reproșat actualului ministru, Sorin Grindeanu (PSD), că nu a reușit să aibă planul de ajutor de stat aprobat la Bruxelles, deși e în această funcție deja mai bine de un an.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
Cătălin Drulă, despre situația de la Tarom. Critici pentru Sorin Grindeanu
„Tarom are în prezent – și-l rog pe dl Grindeanu să confirme sau să infirme această cifră – conform informațiilor mele are datorii către Aeroportul Otopeni de 200 de milioane de lei, deci datoriile la zi ale Tarom se ridică la 200 milioane de lei către Otopeni, iar banii pe care compania îi are în cont sunt de ordinul câtorva milioane de dolari.
Deci e o companie care practic a rămas fără lichidități, iar de un an jumate dl Grindeanu nu a reușit să aibă planul de ajutor de stat aprobat la Bruxelles. A trecut un an și jumătate de când e la minister și acest plan nu e încă aprobat. Și vreau să nu discutăm și despre Tarom ca despre Blue Air peste câteva luni sau să spele pe mâini, să-și facă rotativa să plece de la minister și să lase și această companie într-o situație dificilă”, a declarat președintele USR, pentru B1 TV.
În aceeași emisiune, Cătălin Drulă a explicat cum i-au lăsat Sorin Grindeanu și Adrian Câciu, ministrul PSD al Finanțelor, pe români să-și ia țeapă cumpărând bilete de la Blue Air.