Două femei din Italia au descoperit că au fost schimbate la naștere, de pe Facebook. Despăgubirea depășește un milion de euro

Două femei din Italia au descoperit că au fost schimbate la naștere, acum 33 de ani, uitându-se pe Facebook la niște fotografii. Acestea vor fi despăgubite cu peste un milion de euro.

Două tinere din Italia au descoperit că au fost schimbate la naștere, uitându-se la poze pe Facebook

Antonella și Lorena s-au născut pe 22 iunie 1989 la spitalul Canosa, regiunea Puglia. Copilele nu au avut brățări de identificare, astfel că pătuțurile lor au fost inversate într-o zi, iar fiecare mamă a primit copilul celeilalte.

Mamele, Caterina și Loreta, au plecat acasă cu fetele fără să suspecteze că a fost comisă o eroare.

Greșeala a fost descoperită în anul 2012, când una dintre fete (Antonella) a văzut pe Facebook niște fotografii cu mama celeilalte tinere, dar și cu ceilalți membri ai familiei. Potrivit La Repubblica, tânăra a constat că asemănarea sa cu părinții din imagine era mult prea mare.

Pentru a confirma suspiciunile, anul următor a ieșit rezultatul testului ADN, din care a rezultat că Antonella este fiica Caterinei și Lorena a Loretei, astfel că a fost deschis un proces.

Câțiva ani mai târziu, această primă dovadă a erorii spitalului a dus la două cereri de despăgubire.

La începutul acestei săptămâni, un tribunal din Trani a acordat celor două tinere despăgubiri. 

Caterina și soțul ei vor fi despăgubiți cu 215.000 de euro fiecare, iar celălalt fiu al lor va primi suma de 81.000 de euro deoarece nu a trăit cu sora lui adevărată.

Antonella va primi aproximativ un milion de euro. Aceasta a avut o relație dificilă cu părinții ei, fiind abandonată de mamă și maltratată de tată. Tânăra a ajuns la un orfelinat, iar ulterior a fost dată spre adopție, în anul 2008.

Citeste continuarea pe adevarul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Cum a reacţionat o turistă din Olanda, după ce i s-au servit papanaşi la un restaurant din Braşov? „Nu-mi place acreala”

Urmatoarea stire

(P) Contextul economic incert și creșterea prețurilor readuc joburile din străinătate în atenția candidaților

Stiri pe aceeasi tema