Dilema judecătorilor: cum să pedepsească un infractor care a evadat ca să își salveze iubita de un potențial viol


Un bărbat judecat pentru furt calificat a evadat din arestul
la domiciliu după ce concubina l-a sunat și i-a spus că este urmărită pe stradă
de câțiva bărbați.

Bărbatul a susținut că a plecat de acasă după ce a fost sunat de concubină FOTO arhivă Adevărul

Curtea de Apel Galați a pronunțat verdictul definitiv pe 22.12.2022
într-un caz bizar de evadare. Judecătorii l-au condamnat pe un bărbat judecat
într-un alt dosar pentru furt calificat la 6 luni de închisoare cu suspendarea
executării sub supraveghere pentru evadare.

Interesantă este motivarea cu care individul a venit în fața
judecătorilor pentru a justifica evadarea din arestul la domiciliu.

Pe 19.08.2021, în jurul orei 23,40, lucrători de poliţie din
cadrul Secţiei 3 Poliţie Galați, care efectuau serviciul de patrulare pe strada
Oţelarilor din municipiu, au observat în zona unui bloc un bărbat și o femeie, ambii
având un comportament suspect, în sensul că încercau să evite contactul vizual.

Cei doi au fost legitimaţi, stabilindu-se că bărbatul este inculpat
într-un dosar penal, iar din interogarea bazei de date a Poliţiei Române
„INTER-ID” a rezultat faptul că acesta figura cu măsura preventivă „arest la
domiciliu” din data de 15.05.2021, având status „ACTIV”.

Femeia care îl însoțea era concubina acestuia. Fiind audiat
în cursul urmăririi penale, bărbatul a recunoscut comiterea faptei. Acesta a
precizat că avea cunoştinţă atât despre faptul că pe 11.08.2021 s-a menţinut
măsura arestului la domiciliu, cât şi despre faptul că pe 18.08.2021,
Tribunalul Galați i-a respins contestația prin care a solicitat înlocuirea
măsurii.

Aici lucrurile devin interesante. „Inculpatul a motivat că a
părăsit domiciliul pentru a merge în întâmpinarea concubinei, care se întorcea
de la serviciu la acea oră târzie, iar cu ocazia audierii sale de către
procuror a suplimentat motivaţia, susţinând că a fost sunat de concubina sa,
care i-a spus că este urmărită de nişte persoane de sex masculin”
, a precizat
procurorul de caz.

„Pedeapsa este nejustificat de blândă”

Parchetul a atacat decizia primei instanțe, Judecătoria
Liești, considerând că pedeapsa aplicată bărbatului este mult prea mică
raportat la pericolul social pe care îl prezintă.

”Pedeapsa aplicată este nejustificat de blândă avându-se în
vedere gravitatea faptei pentru care a fost cercetat inculpatul, acesta
părăsind domiciliu și încălcând obligaţiile dispuse prin arestul la domiciliu,
în timp ce era judecat, într-o altă cauză, pentru săvârşirea unei infracţiuni
de furt calificat formată din 10 acte materiale, comisă împreună cu alţi 7
inculpaţi”
, a argumentat procurorul de caz.

Judecătorii instanței superioare nu au putut trece însă cu
vederea că bărbatul a evadat din arestul la domiciliu ca să se asigure
că partenera lui nu pățește nimic
și au menținut pedeapsa aplicată de prima
instanță.

„S-a ţinut cont de împrejurările în care s-a comis
infracţiunea, respectiv pentru a ieși în întâmpinarea concubinei sale, martora …,
care venea seara târziu de la locul de muncă, aceasta sunându-l și spunându-i
că este urmărită de nişte persoane de sex masculin. Gravitatea faptei este una
redusă, inculpatul nepărăsind domiciliu pentru a comite infracțiuni sau alte
fapte antisociale, ci pentru motivul prezentat anterior”
, a argumentat Curtea
de Apel Galați.

Citeste continuarea pe adevarul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema