Deputații Municipali Din Moscova și Sankt Petersburg Au Semnat O Petiție în Care Cer Demisia Lui Putin

„Noi, deputații municipali din Rusia, considerăm că acțiunile președintelui Vladimir Putin sunt în detrimentul viitorului Rusiei și al cetățenilor săi. Cerem demisia lui Vladimir Putin din funcția de președinte al Federației Ruse”, se arată în petiția publicată de Ksenia Torstrem, deputată locală care reprezintă districtul Semenovsky din Sankt Petersburg.

Inițial, petiția a fost demnată de 19 deputați locali. Potrivit lui Torstrem, alte 84 de persoane au semnat luni documentul.

Petiția vine în urma primelor alegeri regionale și municipale ținute în Rusia de la începutul războiului, care au adus o victorie zdrobitoare pentru candidații pro-Kremlin. Grupul independent de supraveghere a alegerilor Golos a raportat zeci de cazuri de falsificare a buletinelor de vot, de intimidare, de cumpărare de voturi și de voturi înregistrate greșit.

„Textul petiției este concis și nu «discreditează» pe nimeni. Dacă sunteți mundep [deputat municipal, n.r.] și doriți să vă alăturați, sunteți bineveniți”, a scris Torstrem, într-o postare pe Twitter.

Consiliul local al districtului Lomonosovski din Moscova a cerut, de asemenea, demisia lui Putin, afirmând: „Opiniile dumneavoastră și modelul dumneavastră de guvernare sunt iremediabil depășite și împiedică dezvoltarea Rusiei și a potențialului său uman”.

Săptămâna trecută, deputații municipalității Smolninskoye din Sankt Petersburg au cerut Dumei de Stat a Federației Ruse să îl acuze de trădare pe Vladimir Putin. Mai mulți dintre ei riscă acum să fie acuzați pentru discreditarea armatei ruse, potrivit unei postări pe Twitter a unuia dintre oficialii locali, Nikita Iuferev.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia



Urmărește-ne pe Google News








Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea pe www.libertatea.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Știrile PRO TV – 5 septembrie 2022

Urmatoarea stire

”E greu pentru un nou venit”

Stiri pe aceeasi tema