Depășit de situație, Dică pune piciorul în prag: „Gata cu Europa, ne-am îndeplinit obiectivul!” Mesajul antrenorului după remiza cu Voluntari


FCSB a remizat cu FC Voluntari, 1-1, într-un meci care a contat pentru etapa a 10-a din Superliga. David Miculescu a deschis scorul pentru gazde, în timp ce ilfovenii au egalat prin Nemec, în prelungirile partidei. Imediat după partidă, Nicolae Dică a reamintit că principalul obiectiv al echipei este campionatul.

În sezonul în care Gigi Becali se arăta convins că va readuce titlul în palmaresul echipei sale, FCSB pare deja departe de lupta pentru campionat, după doar zece runde. Voluntari a început meciul foarte bine. Ilfovenii au avut prima mare ocazie a meciului. De altfel, a fost și primul șut al echipei lui Liviu Ciobotariu în ultimele patru etape. Și au terminat la fel de bine. Nemec a marcat din penalty și îi blochează pe roș-albaștri în zona retrogradării.

Dică pune piciorul în prag. Mesajul antrenorului după remiza cu Voluntari

„Chiar dacă nu am făcut o partidă foarte bună, meritam să câștigăm. Ne-am creat multe ocazii de a marca, din păcate nu reușim să marcăm mai mult. Păcat. Aversarul își crează foarte puține ocazii și marchează.

A fost așa, o nebunie. Am reușit să o ducem până în minutul 95 a a venit penalty-ul. Era important să reușim să câștigăm, asta era cel mai important. În mometele astea, asta ne trebuie. Nu înțeleg de ce ar trebui să fie un blocaj. În Europa am făcut jocuri bune, am câștigat și nu înțeleg de ce nu câștigam în campionat.

Ne gândim la campionat, în Europa ne-am îndeplinit obiectivul, calificarea în grupe. Stiu că este miza, clar nu ne ducem acolo să pierdem, vom da totul și acolo. Dar îmi doresc că echipa mea să joace. Este important că jucătorii să înțeleagă că trebuie să joace la trei, patru zile.

La Coman s-a văzut o oboseala după meciul din Anglia. Dar vreau mai mult de la ei. Tavi Popescu este tânăr, are și căderi, dar important e să muncească mai mult în fiecare zi.

Edjouma a făcut un fault de joc, primul galben l-a primit și foarte ușor. Când îi schimb, nu e bine că îi schimb, când merg cu o echipa, de ce joc cu acea echipă”, a declarat antrenorul la finalul partidei.

(despre Omrani – n.r.) Să vedem ce a făcut în ultima perioadă, voi avea o discuție cu el. Cu siguranță, este un jucător valoros. Știam că vă veni, în urma cu câteva zile am aflat că se negociază venirea lui.
(despre Anderlecht – n.r.) Sunt optimist, eu sunt pozitiv. Nici ei nu trec printr-o perioada buna în campionat”,
Nicolae Dică

David Miculescu: „Nu e ceva normal să faci egal cu Voluntari după ce te bați cu West Ham”

„Nu suntem bucuroși, nu am reușit să luăm cele trei puncte. Am fost iar egalați în minutul 94. Nu știu ce să zic, ori e ghinion, pentru că nu au avut nicio ocazie. Nu știu ce să zic, mister știe. Noi am ajuns aici și tot noi putem să ieșim de aici.

Sunt dificile și deplasările din Europa, sunt foarte lungi, nu este timp suficient de recuperare. Dar suntem profesioniști. Nu este ceva normal să te bați de la egal la egal cu West Ham și apoi să faci egal cu Voluntari.

Acum trebuie să ștergem cu burete și să ne ridicam moralul cu Anderlecht. Nu știu de ce, m-am întrebat și eu, dar jucăm mai bine în Europa.

Venirea lui Omrani va fi o concurență, o provocare nouă și sper să ne ajute să dăm cât mai multe goluri”, a declarat David Miculescu la finalul partidei.

FCSB – FC Voluntari 1-1. ECHIPELE DE START:

FCSB: Târnovanu – R. Boboc, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Edjouma, Oct. Popescu – Cordea, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Haruț, I. Stoica, Miculescu, Dulca, Oaidă, Radaslavescu, Bg. Rusu
Antrenor: Nicolae Dică

FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș – Cr. Costin, Helder Tavares, Meleke, Marrone – V. Rața, Damașcan, D. Florea
Rezerve: Rîmniceanu – Fl. Achim, N. Popescu, Droppa, Andreș, Marcelo Lopes, D. Andrei, Al. Ilie, Nemec
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Stadion: Arena Națională, București
Arbitru: Marcel Bîrsan / Asistenți: Mihai Marica și Radu Ghinguleac
Arbitru VAR: Adrian Cojocaru / Arbitru AVAR: Vladimir Urzică

Citeste continuarea pe www.playsport.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Betania, locul sfânt din Iordania, plin de verdeaţă şi flori, în care trei religii se împletesc în armonie şi rugăciune

Urmatoarea stire

LIVE UPDATE. 202 zile de invazie. Ucraina recuperează orașul Sviatogorsk

Stiri pe aceeasi tema