Deformarea comportamentului contractual



De la 11 inițial, la 19 bănci sancționate pentru deformarea comportamentului contractual al consumatorilor – este performanța la care a ajuns ANPC zilele acestea.

Respectiva instituție a Statului roman a considerat că cele 19 bănci au avut un comportament comercial încorect contra consumatorilor, motiv pentru care le-a amendat și, complementar, a emis ordine de încetare a acestor practici comerciale incorecte, cu consecința re-emiterii unor grafice de rambursare a creditelor pe termen lung cu rate egale („anuități”, cum li se zice în jargon bancar) și a echilibrării prestațiilor părților. Este posibilă sau urmează a fi impusă judiciar o redesenare a ratelor achitate până azi sau a ratelor de achitat în viitor, precum și restituirea de către bănci a sumelor achitate de consumatori nedatorat.

În orice caz, consider sancțiunea foarte ușoară, asta pentru că este vorba de aproape toate băncile din sistem, care au acționat cartelar – pentru astfel de fapte se aplică, de regulă, sancțiuni de până la 4% din cifra de afaceri.

Mai jos aveți câteva considerații de ordin principial referitoare la aceste sancțiuni – care sigur vor fi atacate în instanță de toate cele 19 bănci, plus asociațiile lor de lobby.

Stirea precedenta

Aici nu suntem la piaţă şi ca atare nu operăm cu oferte. Nici măcar la mall

Urmatoarea stire

Europol: 37 de suspecţi arestaţi după dezmembrarea unui puternic cartel în Balcanii de Vest

Stiri pe aceeasi tema