Decizia luată de Prințul Harry pentru priveghiul Reginei Elisabeta. Se va întâmpla sâmbătă


Am aflat care este decizia luată de Prințul Harry pentru priveghiul Reginei Elisabeta. Cei opt nepoți ai Reginei Elisabeta a II-a, inclusiv prințul William și Harry, sunt așteptați să stea 15 minute alături de sicriul bunicii lor, iar totul va întâmpla sâmbătă.

Ce decizie a luat prințul Harry. Cum va participa la priveghiul Reginei Elisabeta

Acum s-a aflat cu ce se va îmbrăca Prințul Harry pentru priveghiul Reginei Elisabeta. Acesta va purta uniforma militară când va lua parte, sâmbătă, la un priveghi special pentru bunica sa.

O sursă a declarat că Harry „era pregătit pur și simplu să poarte orice pentru bunica lui. El și-a dorit să o onoreze și atât”.

Alte surse spun că situația este penibilă

O altă persoană din anturajul Prințului Harry crede că situația era ridicolă oricum.

„Ducele de Sussex și-a servit țara și este un membru respectat al forțelor armate, care a făcut multe pentru veterani. Este important ca nepoții Reginei să se simtă confortabil în timp ce își conduc bunica pe ultimul drum”, a spus această persoană.

Nepoții Reginei, la căpătâiul ei pentru 15 minute

Cei opt nepoți ai Reginei, inclusiv fiii prințesei Diana, William și Harry, sunt așteptați să stea, sâmbătă seara, 15 minute alături de sicriul fostei regine.

Ceilalți nepoți ai Reginei Marii Britanii, inclusiv prințesele Beatrice și Eugenie, Zara și Peter Philips și Lady Louise și James, vicontele Severn, vor lua parte și la priveghiul care va fi organizat la Westminster Hall.

Nu se știe cum se va îmbrăca prințul Harry la înmormântare

Nu este încă sigur dacă lui Harry i s-a acordat permisiunea de a purta uniforma militară și la înmormântarea care va avea loc luni. La începutul acestei săptămâni se anunțase că prințul Harry și unchiul său căzut în dizgrație, Prințul Andrew, nu vor putea purta uniformele militare la înmormântarea Reginei din 19 septembrie.

Ducele de Sussex, în vârstă de 38 de ani, a fost deposedat de titlurile militare atunci când a părăsit viața regală în 2020 și s-a mutat în California, SUA, împreună cu soția lui, Meghan Markle.

Prințul Andrew a renunțat la viața publică

Prințul Andrew a fost forțat să renunțe la viața publică în anul 2019, după un interviu dezastros pentru BBC, în care și-a apărat prietenia cu infamul finanțator și infractor sexual Jeffrey Epstein și a spus că nu a întâlnit-o niciodată pe Virginia Giuffre, care l-a acuzat de abuz sexual. După asta, a plătit milioane de dolari pentru a soluționa un proces civil cu Virginia Giuffre.

Citeste continuarea pe playtech.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Proaspăt căsătoriți au rămas fără darul de nuntă

Urmatoarea stire

Accesul la catafalcul reginei, suspendat de Guvernul britanic! Ce se întâmplă acum în Londra

Stiri pe aceeasi tema