„Urmează schimbări cum n-au mai fost de o sută de ani”, a spus Xi Jinping, recent, la Moscova.
Așadar, 1923? Nu chiar așa. Dar din 1914 până în 1918, pe scena lumii a apărut un pacificator, SUA, care mai apoi, după următorul război, avea să fie un hegemon într-o lume bipolară. După 1990 avea să fie hegemonul, unicul pol de putere majoră.
Xi Jinping, dacă e luat în serios, spune că acum e pe cale să apară, ca atunci, un pacificator care se pregătește să fie un hegemon într-o lume din nou bipolară. Da, multipolar poate fi și doar bipolar. E clar că Rusia dorea să fie o lume tripolară, iar Moscova – unul din poli, dar după recenta vizită de stat efectuată de președintele chinez în Rusia rezultă mai degrabă că Federația Rusă e văzută de China ca un partener strategic al polului care are a fi curând China. Am mai scris aici că Putin n-ar fi invadat Ucraina fără acordul Chinei și am spus că Xi Jinping joacă la două capete: îi convine și o Rusie slăbită, și o Rusie fortificată. Esențial pentru China în jocul care se joacă este să urmărească reacția Occidentului față de anexările de teritorii în contra dreptului internațional. Aceste reacții formează un tipar pentru ceea ce s-ar putea întâmpla după o invadare a Taiwanului.
China a înțeles deja că devii putere hegemonică în funcție de câți aliați puternici ai avea la ora unei eventuale invadări a Taiwanului. Rusia, Iran, Arabia Saudită îi sunt acum aliați. India, nu. Cheia acestui viitor cvasi-armaghedonic stă în voința Indiei. Dacă aliații Chinei vor putea descuraja aliații SUA, noua ordine mondială are a fi bipolară, iar aliații Chinei vor deveni sfere de influență ale puterii militare chineze și piețe de desfacere pentru puterea economică a chinezilor.
Fraza spusă de Xi la despărțirea protocolară de Putin face clar faptul că războiul din Ucraina este doar prima treaptă a unei rachete cu multe trepte. Cea din urmă treaptă este menită să aducă lumea în formatul China-SUA, cu sau fără război mondial. Vasalul rus are a rămâne esențial pentru resursele sale naturale, dar are a fi un vasal mai mult sau mai puțin rebel. Resursele electronice aparțin Taiwanului și vor trece sub stăpânirea Chinei. Nu vor trece probabil fără război. Preferabil pentru Xi ar fi să fie doar un război regional. Unul mondial ar reduce ritmurile de creștere ale comerțului chinezesc pentru mulți ani.
Fără o victorie militară, noua hegemonie a Chinei nu ar fi recunoscută. Dacă la ora aceea Crimeea va fi în continuare a Rusiei, acest precedent își va juca rolul diplomatic pentru recunoașterea anexării Taiwanului.