David Popovici e campion european de juniori la 200 m liber

David Popovici a parcurs cele 4 lungimi de bazin în 1,45.45 minute şi a câştigat medalia de aur în proba de 200 m liber, în cadrul Campionatului European de Natație pentru Juniori, desfășurat în noul bazin de la Otopeni

Popovici a întors primul după fiecare lungime de bazin și a terminat cu o lungime de corp înaintea urmăritorilor săi, cu aproape 2 secunde avans.

Înotătorul român câștigă astfel a doua medalie de aur la europenele de la Otopeni, după ce în prima zi a condus la victorie ștafeta de 4×100 metri liber.

David Popovici mai concurează miercuri seara, puțin după ora 19.00 și în cadrul ștafetei combinate de 4×100 de metri liber, în echipă cu Ștefan Cozma, Anastasia Bako și Irina Preda. Aceștia s-au calificat miercuri dimineață în finală, cu timpul de 3:36,14, al șaselea timp al calificărilor.

Echipa România a câştigat medalia de aur în proba de ştafetă masculin 4×100 m liber, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni.

Echipa masculină a României (David Popovici, Vlad-Ştefan Stancu, Ştefan Cozma, Patrick-Sebastian Dinu) a cucerit medalia de aur la Campionatul European de nataţie juniori de la Otopeni, în proba de ştafetă 4×100 m liber.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

David Popovici a înotat în primul tur şi a scos cel mai bun timp al probei, 47 de secunde şi 54 de sutimi. Au urmat alte două schimburi cu Vlad-Ştefan Stancu şi Ştefan Cozma, în care România a întors a doua, după echipa Marii Britanii, iar în ultimul schimb a înotat Patrick-Sebastian Dinu, care a reuşit să readucă echipa tricoloră pe poziţia întâi.

România s-a clasat pe primul loc, cu timpul de 3 minute, 18 secunde şi 93 de sutimi, pe poziţia a doua a venit Marea Britanie (timp 3:19.01), iar pe locul al treilea s-a clasat Italia (cu 3:19.42).



Citeste continuarea pe www.antena3.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Nu vrei să te îmbolnăvești iarna aceasta? Obiceiurile de sănătate din pandemie pe care să le păstrezi pe termen lung

Urmatoarea stire

DigiSport: Imaginile care spun totul. Cum a fost surprinsă Simona Halep după victoria cu Amanda Anisimova de la Wimbledon

Stiri pe aceeasi tema