Dan Dungaciu, analist: „Rușii au luat zona bogată a Ucrainei. Este greu de crezut că Rusia va ceda la negocieri”


Dan Dungaciu, analist, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că este greu de crezut că Rusia va ceda la negocieri.

Rușii au vrut la început ajungă ia tot Donbasul și se oprească. Rușii au luat acum ceva mult mai prețios, au luat Hersonul, zona bogată a Ucrainei din multe puncte de vedere.

Este de fapt o escaladare, pentru că, repet, nimeni nu se poate opri de aici înainte. Problema care trebuie ne preocupe este ce va face Rusia, pentru în partea cealaltă, adică Ucraina, va avea o reacție.

Este greu de imaginat Rusia va da ceva chiar și la negocieri. Rușii știu foarte bine că au dus lucrurile într-un moment în care trebuie să se aștepte la ceea ce Ucraina va face sau ceea ce Occidentul va face.

Cererea Ucrainei de aderare la NATO este complet nerealistă. Din perspectiva Ucrainei și Occidentului nu s-a schimbat nimic, pentru în ce avem acum din perspectiva Rusiei este o victorie politică, nu-i dublată de victorie militară.

Este ca și cum Ucraina și-ar fi declarat independența, suveranitatea și integritatea cu prezența rusă pe teren. Rușii au declarat că dețin teritoriile, dar pe teren nu sunt ale lor. Acum trebuie să demonstreze că pot să le apere.

Noii recruți nu vor fi trimiși pe front”, a spus Dan Dungaciu.

Puteți urmări emisiunea pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!

Citeste continuarea pe www.gandul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Lider politic din Senatul SUA: Dacă Rusia folosește arma nucleară în Ucraina, este un atac asupra NATO

Urmatoarea stire

PF Daniel, de față cu politicienii: ‘Sunt perioade dificile, în care suntem presați să ne gândim la esențial și să triem valorile’

Stiri pe aceeasi tema