Dacă Rusia se oprește din luptă, va fi pace

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a reluat vineri, 30 septembrie, angajamentele potrivit cărora Alianța va ajuta Ucraina să se apere în fața invaziei „brutale” a Rusiei și a transmis că singurul care poate pune capăt conflictului militar este Vladimir Putin.

Șeful NATO a susținut o conferință de presă la scurt timp după ce Vladimir Putin a anunțat că Federația Rusă va anexa patru regiuni ucrainene: Herson, Donetsk, Lugansk și Zaporojie.

Putin a mobilizat sute de mii de trupe noi, s-a angajat în niște afirmații referitor la arme nucleare, iar acum anexează mai mult din teritoriul Ucrainei. Este cea mai serioasă escaladare a conflictului. Nu arată putere, arată slăbiciune, practic admite că războiul nu decurge conform planului, iar Putin a eșuat în obiectivele strategice”, a declarat Jens Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a precizat că responsabilitatea războiului declanșat în Ucraina îi aparține lui Vladimir Putin.

Dacă Rusia se oprește din luptă, va fi pace. Dacă Ucraina se oprește din luptă, nu va mai exista ca națiune independentă(…)Avem un agresor – Rusia – și avem o țară victimă a unei agresiuni – Ucraina. De aceea, pentru noi e foarte clar. Susținem Ucraina, anexările ilegale ale teritoriilor ucrainene nu schimbă natura războiului, este o agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei”, a adăugat șeful NATO.

CITEȘTE ȘI: Reacții pe plan internațional după ce Vladimir Putin a anunțat anexarea a patru regiuni din Ucraina

În schimb, Stoltenberg s-a referit și la anunțul lui Volodîmîr Zelenski, prin care a cerut aderare accelerată la NATO pentru Ucraina.

Fiecare democrație are dreptul să aplice la statutul de membru. NATO respectă acest drept, ușa rămâne deschisă, am vorbit despre asta în ultimul an. Aliații NATO au spus foarte clar că susținem dreptul Ucrainei de a-și alege calea, de a decide ce fel de aranjamente de securitate dorește. O decizie trebuie luată de toți cei 30 de aliați, luăm această decizie prin consens”, a menționat secretarul general al Alianței Nord Atlantice.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Citeste continuarea pe mainnews.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

„Şi în această încercare mai recentă, a războiului din vecinătate, cum s-a spus, este tot o atenţionare să răspundem lui Dumnezeu prin rugăciune şi oamenilor încercaţi, care trec prin suferinţă, să le răspundem cu fapte bune”

Urmatoarea stire

Un reporter din Florida a fost surprinsă cu un prezervativ pe microfon

Stiri pe aceeasi tema