Curs valutar BNR, marți, 20 septembrie 2022. Revine moneda euro deasupra dolarului american?

Banca Națională a României actualizează zilnic, la ora 13:00, cursul valutar. FANATIK vă prezintă acest curs valutar, precum și cotațiile ultimelor două zile pentru pricipalele monede. Dolarul rămâne mai valoros ca moneda euro, astfel că specialiștii se întreabă când se va reîntoarce euro pe primul loc?

Curs valutar BNR, marți, 20 septembrie 2022. Revine euro deasupra dolarului?

Valoarea principalelor valute europene este raportată în fiecare zi, după ora 13:00, în momentul în care BNR anunță cotațiile oficiale pentru ziua în curs. Dolarul american este mai valoros decât euro, cel puțin pentru moment, astfel că specialiștii sunt cu ochii pe evoluția monedei europene.

Curs BNR euro

Luni, 19 septembrie, moneda unică europeană a pierdut 0.0027 unități în fața leului românesc, ajungând la o valoare de 4.9226 lei. Îngrijorător pentru specialiști, euro a rămas în spatele dolarului american pentru încă o zi, care valorează 4.9364 lei.

Maximul istoric atins de principala monedă europeană a fost raportat în 22 septembrie 2021, când moneda valora 4.9495 de lei. Specialiștii cred că atât euro, cât și dolarul american, vor atinge valoarea de 5 lei în următoarele luni, chiar până la finele anului 2022.

Curs BNR dolar american

Cu toate că a pierdut, asemeni monedei euro, 0.0012 de unități în raport cu leul, dolarul american rămâne mai valoros decât moneda europeană, la o cotație de 4.9364 lei. La fel ca și euro, dolarul american e tot mai aproape de pragul psihologic de 5 lei, prag care ar putea fi atins în viitorul nu prea îndepărtat.

Curs BNR franc elvețian

Francul elvețian a pierdut la rândul său 0.0198 de lei din valoare, însă se menține deasupra pragului psihologic de 5.1 lei. La o valoare de 5.1062 de lei, menținută constant în ultima perioadă, francul elvețian își propune să atragă un nou prag, de 5.2 lei.

Curs BNR lira sterlină

Lira sterlină a pierdut, în ziua funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a, 0.0121 de unități în raport cu leul românesc, ajungând la 5.6085 de lei. În ultima săptămână, moneda britanică pare tot mai departe de pragul psihologic de 6 lei, care pare extrem de greu de atins în acest an sau în viitorul apropiat.

Curs BNR gram de aur

Gramul de aur a câștigat în valoare 0.5345 lei și valorează 264.0410 de lei, o scădere de aproape 10 lei față de 25 august 2022. În aceste condiții, aurul rămâne departe de valoarea maximă înregistrată în 7 martie 2022, când valora 293.9846 lei. Deși această valoare pare imposibil de egalat în viitorul apropiat sau în acest an, specialiștii cred că un gram de aur va oscila între valori cuprinse între 260 și 280 de lei.

BNR actualizează zilnic cursul valutar, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică. Românii pot afla, așadar, în fiecare zi la ora 13:00 cum au evoluat principalele cotații ale monedelor lumii, precum și cotația gramului de aur.

Citeste continuarea pe www.fanatik.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Video A nins la Bâlea Lac

Urmatoarea stire

Un tată şi-a ucis cu sânge rece fiul de 38 de ani. Bărbatul a fost găsit în pat cu mai multe răni pe trup, într-un apartament din Drobeta Turnu Severin

Stiri pe aceeasi tema