Curs valutar BNR, luni, 9 ianuarie 2023. Cum se comportă leul, după ce ”a mușcat” din euro, la început de an

Moneda națională a făcut o figură frumoasă, la început de an 2023. Leul ”a mușcat” din euro, săptămâna trecută, pe fondul unei dispute încordate pe piața interbancară între Uniunea Europeană și Statele Unite.

Curs BNR, luni, 9 ianuarie. Leul s-a ”încordat” în fața euro și a lirei sterline

Nu se întâmplă prea des, însă din ”trânta” între euro și dolar, câștigător a ieșit leul, care a reușit să se aprecieze destul de puternic în primele zile ale lui 2023.

Astfel, dacă pe 30 decembrie 2022 euro valora 4,9474 lei, cotația acestuia a scăzut până la 2.9243 lei, în cursul zilei de joi, 5 ianuarie. Vineri, euro și-a revenit ușor, fiind cotat la 4,9293 lei.

Leul românesc s-a apreciat și față de lira sterlină, care în ultima zi a lui 2022 valora 5,58720 lei, iar vineri ajunsese la 5,5610 lei.

Curs BNR. Dolarul american domină piața interbancară

În schimb, dolarul american s-a impus și în fața leului, continuând să crească și în 2023. Astfel, pe 30 decembrie 2022, un dolar era cotat la 4,6346 lei, însă vineri, 6 ianuarie, moneda americană ajunsese 4,6894 lei.

De altfel, această tendință euro-dolar a putut fi și în urmă cu un an. Moneda europeană a avut o ușoară scădere față de anul prcedent, în timp ce dolarul a crescut.

În cursul anului 2022, euro s-a menținut la o valoare relativ constantă (de la 4,9468 lei în ianuarie, la 4.9474 lei în decembrie), în timp ce dolarul a crescut destul de puternic (de la 4,4284 lei în ianuarie, la 4,6346 lei, în decembrie).

Curs BNR. Leul s-a depreciat în fața rublei rusești, în cursul anului 2022

Chiar și rubla rusească s-a întărit față de leu, în 2022, deși Moscova a trecut printr-un an complicat din punct de vedere economic, din cauza războiului din Ucraina.

Astfel dacă în ianuarie 2022, o rublă valora 0,0570 lei, moneda rusească a încheiat anul la o valoare ceva mai ridicată, de 0,0637 lei, potrivit datelor obținute de la BNR.

Și gramul de aur s-a scumpit în 2022, ajungând de la o valoare de referință de 255,1269 lei în ianuarie, la 270,6553 în decembrie.

Citeste continuarea pe www.fanatik.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Cătălin Bordea și Nelu Cortea, despre experiența din America Express: „Am stat într-o casă bântuită, dar și la un preot exorcist”

Urmatoarea stire

Kraken, cea mai infecţioasă tulpină SARS-CoV-2, pătrunde mai uşor în celule. Ce trebuie să facă cei care au avut gripă sau Covid

Stiri pe aceeasi tema