Cristiano Ronaldo își vinde ”bijuteria” de 20 de milioane de euro! Ce l-a făcut să ia această decizie


  • Media: Liga Digisport, luni, 19:30, Digi Sport 1

  • Media: Digi Sport Special, luni, 21:30, Digi Sport 1

Cristiano Ronaldo renunță la ”bijuteria” de 20 de milioane de euro

Presa din Spania susține că primul miliardar din fotbal este decis să-și vândă avionul privat Gulstream G200, pe care a plătit nu mai puțin de 20 de milioane de euro în urmă cu șapte ani. Aeronava are dotări de lux, baie, bucătărie, telefon, dispozitive electronice de ultimă generație, acces la internet și poate transporta până la 10 persoane.

Galerie Foto

Motivul pentru care Cristiano Ronaldo vrea să renunțe la avion? Vrea unul mai mare, informează AS, având în vedere că familia sa este în continuă creștere și are nevoie de mai mult spațiu. În plus, ambițios și pe terenul de fotbal, dar și în afara lui, portughezul își dorește să dețină ultimul model de avion.

În ultimii ani, când nu-și folosea avionul privat, CR7 îl închiria altor fotbaliști sau oameni de afaceri, iar prețul nu era deloc mic: 6.000 și 10.000 de euro pe oră.

Chelsea, favorită să-l transfere pe Cristiano Ronaldo

Starul portughez le-ar fi explicat celor din conducerea lui Manchester United că este de părere că mai are trei sau patru ani de jucat la nivel înalt și vrea să petreacă această perioadă la un club cu care să câștige trofee și să joace în UEFA Champions League.

În contextul prestațiilor bune din ultimul sezon, Jorge Mendes, impresarul lui Cristiano Ronaldo, a vorbit cu mai multe cluburi de top, printre care se numără Chelsea, Bayern Munchen sau Napoli, pentru a explora un posibil viitor transfer al acestuia în următoarele săptămâni.

Presa din Anglia scrie că Chelsea este favorită să obțină semnătura lui Cristiano Ronaldo în această vară. Football London anunță că noul patron al londonezilor, Todd Boehly, s-a întâlnit deja cu Jorge Mendes în Portugalia.

Chelsea caută întăriri în compartimentul ofensiv, iar achiziționarea lui Cristiano Ronaldo ar fi o adevărată lovitură de imagine. Portughezul mai vrea să joace 2-3 ani la nivel înalt și își dorește o ultimă provocare pe final de carieră: o echipă cu care să mai câștige o dată UEFA Champions League.

Chelsea a cucerit trofeul în vara trecută și va evolua și în noul sezon al celei mai importante competiții continentale intercluburi, după ce a terminat pe 3 ultima ediție din Premier League.

Salariul de 500.000 de lire sterline pe săptămână, atât cât câștigă CR7 la Manchester United, nu reprezintă o problemă pentru gruparea de pe Stamford Bridge. De altfel, Chelsea este una dintre puținele echipe care își permit un astfel de transfer.

Cristiano Ronaldo, golgheterul all-time din UEFA Champions League, vrea să ajungă la 20 de sezoane consecutive în care a evoluat în această competiție, iar alături de Manchester United nu va avea această șansă. Ca atare, CR7 este decis să plece și să-și împlinească visul în altă parte. Englezii scriu că în acest moment Chelsea este cea mai bună soluție, din toate punctele de vedere.

Etichete:


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeste continuarea pe www.digisport.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Mireasa 2022, sezonul 5. Noi discuții între Valentin și Alina. De ce s-au certat cei doi logodnici

Urmatoarea stire

Un incendiu de vegetaţie arde necontrolat la nord de Atena. Un oraş a fost evacuat

Stiri pe aceeasi tema