Consilierul prezidenţial Ligia Deca, posibil ministru al Educaţiei


„Cel mai probabil, în locul lui Sorin (Cîmpeanu – n.r.) va fi numită Ligia Deca”, au spus pentru MEDIAFAX surse politice.

Ligia Deca, născută în 1982, este doctor în ştiinţe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg şi absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinţei miniştrilor educaţiei din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).

În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timişoara (2014-2015) şi SNSPA (2019-2021).

Autoare şi coautoare a numeroase articole şi studii publicate în reviste de prestigiu din domeniul politicilor educaţionale, cu o activitate ştiinţifică ce a vizat subiecte variate, de la internaţionalizarea educaţiei superioare la practicile educaţionale de adaptare la contextul pandemiei COVID-19, Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experţi „Ştiinţa în educaţie” înfiinţat la iniţiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.

Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcţia de Consilier Prezidenţial.

Sorin Cîmpeanu a demisionat, joi, din funcţia de ministru al Educaţiei. „Am decis, din proprie iniţiativă, să demisionez din funcţia de ministru al educaţiei”, transmite el.

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că i-a acceptat demisia lui Sorin Cîmpeanu de la Ministerul Educaţiei şi-i mulţumeşte acestuia pentru „proiectele demarate în beneficiul sistemului de educaţie”. El spune că urmează consultări pentru nominalizarea altui ministru al Educaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

Citeste continuarea pe www.mediafax.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

17 farmacii din judeţul Vâlcea, cercetate la solicitarea CAS pentru că au eliberat medicamente unor persoane decedate

Urmatoarea stire

Primul magazin Decathlon din Alba Iulia, la un pas de deschidere

Stiri pe aceeasi tema