Timp de citire: < 1 minut

Comisarul european pe Transporturi, Adina Vălean, susţine că statele europene vor trebui să reducă consumul de energie în orele de vârf. Întrebată dacă face mai multă economie la curent decât în ultimii ani, Adina Vălean a răspuns: „Eu nu sunt un mare consumator. Folosesc puţin aerul condiţionat. Dar nu intenţionez să scot frigiderul din priză”.

”Este vorba de o reducere de energie de 5% pe care statele europene trebuie să o facă în orele de vârf. Nu există o soluţie prescrisă pentru fiecare stat. Cu alte cuvinte, se pune problema ca fiecare ţară să decidă cum implementează această măsură. Spun asta pentru că şi noi, românii, suntem foarte sensibili. Şi eu am făcut lecţiile la lampa cu gaz pentru că se închidea lumina. Pe de altă parte, se invocă faptul că şi statele europene în criza combustibilului fosil din anii 70 au făcut eforturi mari pentru a reduce consumul, deci şi cei din vestul Europei spun: Şi noi ştim cum e. prin metode flexibile, prin stimuli acordaţi se poate ajunge la o astfel de reducere”, a declarat Adina Vălean, la Strasbourg, pentru news.ro. 

Întrebată dacă face mai multă economie decât în anii trecuţi, Adina Vălean a răspuns:

„În afara faptului că te uiţi la fiecare bec să fii sigur că îţi consumă cât mai puţin, eu nu sunt un mare consumator. Folosesc puţin aerul condiţionat. Dar nu intenţionez să scot frigiderul din priză”.

Într-un discurs susţinut miercuri, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a cerut statelor europene să diminueze consumul de energie în orele de vârf pentru a diminua dependenţa faţă de Rusia.