Premierul Marcel Ciolacu a avut marţi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii Asociaţiei marilor reţele comerciale din sectorul alimentar, discuţiile fiind axate pe stabilirea unui mecanism funcţional agreat între Guvern şi mediul privat pentru reducerea preţului la produse alimentare de bază, se arată într-un comunicat al Guvernului.
„Mă bucură deschiderea mediului de afaceri de a agrea, urmare a dialogului nostru, un mecanism viabil, simplu şi clar, care, alături de măsurile guvernamentale, să ducă la reducerea inflaţiei şi la creşterea puterii de cumpărare a românilor. Guvernarea noastră este în primul rând pentru oameni, iar angajamentul ferm asumat este reducerea la o singură cifră a inflaţiei, până la sfârşitul anului. Am convingerea că putem reuşi acest lucru în parteneriat cu mediul de business”, a afirmat Ciolacu, citat în comunicat.
În acelaşi context, şeful Executivului a menţionat că la următoarea rectificare bugetară vor fi susţinute în continuare investiţiile.
De asemenea, vor fi aplicate în continuare măsurile de susţinere economică, precum şi soluţiile de sprijin din sectorul energetic.