Cine este femeia care a fost sfâșiată de câini pe Lacul Morii


Ana Oroș (43 de ani) a murit sâmbătă, 21 ianuarie, după ce a fost atacată de o haită de câini lângă Lacul Morii, din Sectorul 6, în timp ce era la alergat.

Femeia fusese victima animalelor comunitare și în urmă cu mai puțin de un an. Pe 20 aprilie 2022, a fost atacată în timp ce alerga în aceeași zonă a lacului din Sectorul 6 al Capitalei.

Ana participa la maratoane şi competiţii

Ana Oroș era pasionată de drumeții, sport și alergat. Participa la maratoane și competiții și făcea parte din Alpin Club Pro-Mont București. De asemenea, făcea voluntariat în cadrul Pachamama România.

Era din Baia Mare, dar locuia în București. A absolvit Universitatea de Nord din Baia Mare și a obținut doctoratul la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti – UTCB, iar în prezent urma studii postdoctorale la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, potrivit prezentării sale publice de pe un cont de socializare.

”Dragi prieteni! Cu regret vă anunț că iubita noastră colegă Ana Oros nu mai este printre noi. Ca o ironie a sorții astăzi a fost mușcată și omorâtă în același loc și de aceeași câini (se pare)…..

Vom reveni cu noi amănunte. Sper ca totuși această știre să fie falsă, o colegă și prietenă a asociației noastre deja a plecat către INML la recunoastere, eu (Robert Mureșan) Președinte al asociației sper să fie doar o știre falsă deși s-au dat cateva telefoane să ne interesăm dacă este adevărat”, a transmis Alpin Club Pro-Mont București pe Facebook.

Femeia atenţionase în legătură cu acei câini

Pe 27 aprilie 2022, femeia a povestit ce s-a întâmplat în ziua în care a fost atacată. Ea recunoștea că a avut o premoniție că ceva rău se va petrece. Din nefericire, incidentul din 21 ianuarie 2023 i-a fost fatal.

”Eu cunoșteam câinii, dar erau două haite. Pe una o puteam struni, pe cealaltă, la fel, dar erau amândouă și nu am putut. Mă bucur că au fost acei oameni, acel biciclist, să mă salveze.

Avusesem și o premoniție că se va întâmpla ceva rău. Există un Dumnezeu, am avut puțin noroc, au existat și cazuri fatale”, a spus atunci, pentru fanatik.ro, femeia atacată de câini.

Citeste continuarea pe redactia.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

O mamă singură, bolnavă de cancer, ne cere ajutorul pentru fetița ei care s-a născut fără urechi

Urmatoarea stire

Ministrul Marcel Ioan Boloș abrogă instrucțiunea privind depunerea rapoartelor finale pentru capital de lucru

Stiri pe aceeasi tema