Chelsea pune pe masă o sumă uriașă pentru a concura cu Liverpool și Manchester City


Chelsea vrea să debuteze în actuala de fereastră de transferuri cu o mutare spectaculoasă și pune pe masă o sumă uriașă pentru a concura cu Liverpool și Manchester City. Spre deosebire de londonezi, celelalte două formații menționate au realizat deja transferuri impresionante în această vară.

Matheus Nunes, dorit pe Stamford Bridge! Chelsea pune pe masă o sumă uriașă pentru a concura cu Liverpool și Manchester City

A mai rămas o lună de zile până când va începe un nou sezon în Premier League, iar Chelsea Londra, una dintre echipele care se anunță a fi candidate la titlu, pune pe masă o sumă uriașă pentru a concura cu Liverpool și Manchester City.

Londonezii nu au bifat niciun transfer în această vară. Singurele sosiri în lotul lui Tuchel sunt cele ale lui Emerson, Ampadu, Batshuayi și Miazga, reveniți din împrumut.

În schimb, rivalele la titlu, Manchester City și Liverpool, au bifat deja mutări spectaculoase pe piața transferurilor. „Cetățenii” au reușit poate cea mai importantă achiziție, cea a lui Erling Haaland, în timp ce Liverpool a plătit 75.000.000 de euro pentru aducerea lui Darwin Nunez de la Benfica.

Tot din Portugalia vrea să transfere și Chelsea. Potrivit publicației Abola, Thomas Tuchel a pus ochii pe Matheus Nunes, mijlocaș central de 23 de ani care evoluează la Sporting Lisabona.

Internaționalul portughez este un adevărat stâlp în centrul liniei mediene de la Sporting, iar în sezonul trecut a evoluat nu mai puțin de 50 de meciuri!

Conform sursei menționate, Chelsea va face o ofertă oficială pentru Matheus Nunes de 45.000.000 de euro, plus alte 5.000.000 sub forma unor bonusuri.

35.000.000 de euro este cota de piață a lui Matheus Nunes. În cele 50 de meciuri jucate în sezonul trecut, el a marcat patru goluri și a oferit două pase decisive.

VIDEO. Cele mai tari faze reușite de Matheus Nunes:

Chelsea încearcă o fereastră de transferuri de senzație. Ronaldo, Neymar, Sterling sau De Ligt, printre jucătorii doriți

O vară plină de speculații la Chelsea, însă fără nimic concret. Până acum, londonezii au pierdut jucători importanți precum Lukaku, Rudiger sau Christensen.

În schimb la capitolul achiziții Chelsea domină atunci când vine vorba despre zvonuri. S-a scris că londonezii încearcă să îl atragă pe Neymar pe Stamford Bridge.

De asemenea, în urmă cu două zile presa din Anglia a anunțat că Chelsea e favorită să îl convingă și pe Cristiano Ronaldo. Portughezul se gândește să o părăsească pe Manchester United și i-ar fi dat acceptul impresarului să negocieze cu Chelsea.

O altă mutare vehiculată insistent în ultimele zile a fost cea a lui Raheem Sterling. În cazul său, negocierile se pare că au avansat favorabil și transferul ar urma să fie anunțat în luna iulie.

Și, nu în ultimul rând, Thomas Tuchel își dorește să întărească centrul defensivei. Pentru acest post, neamțul îi vrea pe Matthijs de Ligt, de la Juventus, dar și pe Nathan Ake, de la Manchester City.

Deschisă pe 10 iunie, fereastra de transferuri din Anglia se va închide pe 31 august. Până atunci, poți urmări toate transferurile din fotbalul european aici, pe Playsport.ro.



Citeste continuarea pe www.playsport.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal, în primă lectură în Guvern

Urmatoarea stire

a fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate

Stiri pe aceeasi tema