O echipă de cercetători de la Universitatea Sun Yat-sen din China au supus robotul mai multor provocări pentru a-i testa abilitatea, cum ar fi deplasarea unor obiecte într-o machetă a stomacului unui om. Totodată, prototipul a reușit să iasă dintr-o cușcă, prin schimbarea formei de agregare, revenind ulterior la starea inițială.
În urma testelor, cercetătorii au observat că robotul poate depăși limitările unor creații similare, lipsite însă de capacitatea de a-și schimba starea de agregare, și are potențialul de a fi pe viitor utilizat în domenii-cheie precum asamblarea de electronice sau în medicină.
Oamenii de știință s-au inspirat de la castravetele de mare, care își pot modifica rigiditatea țesuturilor. Creația oamenilor de știință este alcătuită dintr-o combinație de particule metalice și galiu, element chimic dur care se topește la o temperatură de doar 30 de grade Celsius.
“Capacitatea de a comuta între starea de agregare solidă și cea lichidă le oferă roboților mai multă funcționalitate”, a declarat Chengfeng Pan, unul dintre dezvoltatori. Acesta a precizat însă că, în viitor, vor explora și modul în care acești roboți vor putea fi folosiți în context biomedical.
Sursa: Sciencealert
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.