Cel puțin 24 de oameni au murit în luptele dintre Kârgâzstan și Tadjikistan


Cel puţin 24 de persoane au fost ucise în confruntările de la graniţa cu Tadjikistanul, în contextul unei recrudescenţe a violenţelor între aceste două foste republici sovietice din Asia Centrală, relatează AFP.

„24 de cadavre au fost aduse la unităţile sanitare din regiunea Batken”, situată în sud-vestul Kârgâzstanului şi la graniţa cu Tadjikistanul, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Kârgâzstan, potrivit unui comunicat.

Kârgâzstanul a anunţat vineri o încetare a focului cu Tadjikistanul după o escaladare a confruntărilor la graniţă, ciocniri soldate de asemenea cu peste 30 de răniţi, notează AFP şi Reuters.

Frontiera tadjico-kârgâză este în mod constant scena unor confruntări. Aproape jumătate din graniţa de 970 km este contestată, iar progresele în ceea ce priveşte delimitarea frontierei au fost lente în ultimii ani, transmite Agerpres.

În 2021 au avut loc un număr fără precedent de confruntări între cele două părţi, soldate cu peste 50 de morţi, declanşând temeri de extindere a conflictului.

Editor : A.C.

Citeste continuarea pe www.digi24.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Acțiune ȘOC a poliției spaniole. Cel mai mare „spălător” de bani din lume a fost arestat

Urmatoarea stire

Celebra inscripţie ‘Hollywood’ din Los Angeles va fi renovată

Stiri pe aceeasi tema