Ce stil de design ți se potrivește, în funcție de zodie

Casa este locul în care-ți petreci majoritatea timpului, dar și cel în care vii să te relaxezi și să te simți bine după o zi plină sau stresantă. Așa că designul ei ar trebui să vină în completarea personalității tale, iar dacă ai nevoie de surse de inspirație, de data asta venim cu niște idei un pic altfel, din perspectiva unei astroloage.

Într-un prim episod, am stat de vorbă cu astroloaga Andreea Dincă despre ce culori și decorațiuni se potrivesc cel mai bine în casa ta, în funcție de zodie, iar acum ne-a povestit despre stilul de design al fiecărei zodii în parte, cât și idei care-l scot în evidență.

Andreea a absolvit ASE-ul, iar după un master în managementul fondurilor structurale ale Uniunii Europene, a descoperit că astrologia este menirea ei. În 2014 a început să meargă la diferite cursuri de dezvoltare spirituală și personală, numerologie, cristaloterapie, tarot, astrologie, printre altele, iar de atunci a devenit astrolog-numerolog (acreditat și autorizat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației). Spune că astrologia nu este doar o meserie pentru ea, ci o chemare.

Uite care este stilul de design potrivit pentru tine, cât și tips&tricks despre cum să-l pui în valoare.

Berbec

Stil de design: contemporan, industrial.

Îți dorești să fii mereu prima în toate și să ai parte de tot ceea ce este nou și deosebit, mai ales când vine vorba de tehnologie. Ești competitivă, iar casa și designul sunt modalități prin care îți poți arăta puterea, cât și pasiunea pentru modernism. Piesele de artă și obiectele extravagante pot fi opțiuni ideale de decor pentru tine. Datorită guvernatorului Marte ești o fire activă, așa că ar fi minunat să ai un spațiu unde să poți face sport, sau să joci diferite jocuri, alături de prieteni.

Ești activă, pasională, gata de acțiune și te plictisești repede, iar treaba asta se vede și în propria casă. Mergi cu încredere pe mobilier diferit sau colorat, alege o canapea impunătoare și culorii vii. Ești primul semn zodiacal, deschizător de drumuri, așa că-ți place să ai lucruri pe care puțini le au. Ai nevoie de o locuință cu personalitate, încăpătoare, care să emane energie, unde camerele să fie spațioase și luminoase.

Piesele de artă, obiectele extravagante, chiar și armele decorative pot fi opțiune ideale de decor pentru tine

Taur

Stil de design: wabi-sabi, neo memphis, scandinav, mid-century modern.

Ai nevoie de o casă unde să te relaxezi și care să-ți răsfețe toate simțurile. Mizează pe flori proaspete, dar și lumânări și bețișoare parfumate. Apreciezi calitatea, dar și frumusețea, iar baia ar fi bine să fie mare, super dotată, astfel încât să-ți poți crea propria zonă de îngrijire. În general, casa Taurului miroase extraordinar și arată foarte bine, așa că investește în așternuturi fine, catifea pentru tapițarea scaunelor, dar și vase de porțelan.

Îți plac obiectele scumpe, deosebite, dar și practice, iar stilul tău de design este unul sofisticat. Simți nevoia să te reconectezi cu natura, așa că alege piese de mobilier grele, dar și multe plante verzi, care vor oferi personalitate spațiului. Pentru partea romantică din tine, mergi pe interioare din cașmir, catifea, canapele moi, decoruri elegante, blănuri artificiale pe jos, oglinzi și candelabre. Toate îți vor face locuința primitoare, așa cum îți și dorești.

Îți plac obiectele scumpe, deosebite, dar și practice, iar stilul tău de design este unul sofisticat.
Îți plac obiectele scumpe, deosebite, dar și practice, iar stilul tău de design este unul sofisticat.

Gemeni

Stil de design: eclectic, parizian.

Ești un semn zodiacal guvernat de Mercur, planetă care stăpânește comunicarea, așa că ai nevoie de un spațiu ideal pentru lectură, pentru a scrie sau pentru a discuta. Ești înclinată spre traiul într-un apartament decât într-o casă, dar oricum ar fi, mizează pe ferestre mari, luminoase, care să-ți ofere un view superb. Ești curioasă și deschisă, ai un spirit jucăuș, iar treaba asta ar fi bine să se vadă și în propria locuință – alege lumini deosebite, canapele confortabile, cât și tot felul de obiecte inedite pentru bucătărie sau dormitor, de la roboței, la ventilatoare sau difuzoare de aromaterapie.

Îți place să te distrezi, ești o fire sociabilă, așa că ar fi minunat să investești și într-o terasă, unde să petreci timp alături de prieteni și oamenii dragi. Încearcă să organizezi lucrurile astfel încât spațiul să pară cât mai mare și alege o măsuță de cafea chic, perfectă pentru a răsfoi reviste dimineața sau a bea cafeaua în liniște. Ai o fire flexibilă și spontană, ești deschisă la schimbare, așa că nu ezita să faci modificări sau mutări prin casă, oricând simți nevoia de ceva nou.

Ești curioasă și deschisă, ai un spirit jucăuș, iar treaba asta ar fi bine să se vadă și în propria locuință
Ești curioasă și deschisă, ai un spirit jucăuș, iar treaba asta ar fi bine să se vadă și în propria locuință

Rac

Stil de design: rustic, vintage, tradițional.

Ești zodia care reprezintă CASA în zodiac, iar stilul tău de design exprimă atât îmbunătățirea confortului, cât și păstrarea tradițiilor și conservarea amintirilor. Ai nevoie de o canapea ultra confortabilă cu multe perne, covorașe moi, pufoase. Mizează pe antichități și decoruri care reprezintă femeia, familia, fertilitatea, obiecte autentice. Ești atentă la detalii, îți place curățenie, așa că ai grijă să ai mereu flori proaspete în living.

Bucătăria este sufletul casei pentru tine, deoarece adori să gătești, să-ți răsfeți partenerul sau pe cei care-ți trec pragul în vizită. Vrei o casă primitoare, care să emane relaxare și căldură, așa că investește în ustensile pentru gătit sau decoruri pentru masă.

În dormitor, alege nuanțe de pastelate, gri sau roz prăfuit, o podea de lemn, dar și spații pentru amintiri sau obiecte de artă. Ai o pasiune pentru vintage, așa că primește cu încredere mobilierul moștenit de la bunici sau de la rude, pe care apoi îl poți recondiționa după bunul plac.

Bucătăria este sufletul casei pentru tine, deoarece adori să gătești
Bucătăria este sufletul casei pentru tine, deoarece adori să gătești

Leu

Stil de design: glam, maximalist.

Ai gusturi bune și ușor extravagante, îți place să te respecți, îți place atenția, iar casa ta poate fi locul ideal pentru asta. Ai nevoie de o casă asemănătoare unei scene – strălucitoare, cu decoruri impunătoare și piese de artă dinamice. Mizează pe obiecte de lux, unicate, tablouri valoroase sau un tapet deosebit. Alege culori luminoase și îndrăznețe, oglinzi, dar și o cameră de oaspeți, dacă îți permite spațiul.

În dormitor ți s-ar potrivi un pat cu baldachin și perne supradimensionate, iar în living, pe lângă o canapea inedită și decoruri jucăușe, cât și multă artă, ar fi cool să ai un bar pentru cocktail-uri sau chiar un șemineu. Nu ezita când vine vorba de piese de mobilier impozante, țesături fine, cașmir, mătase sau catifea. Răsfățul este în ADN-ul zodiei, așa că profită de asta fără dubii.

Mizează pe obiecte de lux, unicate, tablouri valoroase sau un tapet deosebit.
Mizează pe obiecte de lux, unicate, tablouri valoroase sau un tapet deosebit.

Fecioară

Stil de design: minimalist.

Ai nevoie de un spațiu practic și util, cu aspect simplu și contemporan. O bibliotecă modernă, un spațiu cozy de scris sau de citit poate fi un răsfăț pentru tine, așa că alege cu grijă ceva care să-ți vină în întâmpinarea dorințelor. Curățenia este foarte importantă pentru tine și ai standarde înalte în ceea ce privește casa, așa că mizează pe corpuri de depozitare, flori și plante, scaune din lemn, rame deosebite, lămpi inedite, o măsuță de cafea cochetă, dar și tonuri calde. Ai nevoie de o casă confortabilă, cu mult spațiu (dar și sertare) și lumină, dar și elemente inspirate din natură, care te aduc mai aproape de ea.

Ai nevoie de un spațiu practic și util, cu aspect simplu și contemporan.
Ai nevoie de un spațiu practic și util, cu aspect simplu și contemporan.

Balanță

Stil de design: Bauhaus, romantic, clasic.

Balanța este considerată designerul zodiacului. Îți place să fii înconjurată de iubire, armonie, frumos și artă. Ai nevoie de un spațiu echilibrat, decorat cu mult bun gust, aerist și creativ. Alege piese de mobilier unice, dar solide și confortabile și mizează pe decoruri romantice, perdele deosebite, perne și oglinzi decorative.

Lămpile în dormitor ar trebui să fie nelipsite, iar în living alege vaze vechi vintage, poate chiar un candelabru, pentru un vibe sofisticat, dar și o zonă de dining, frumos decorată, unde să petreci timp alături de prieteni.

Alege piese de mobilier unice, dar solide și confortabile și mizează pe decoruri romantice
Alege piese de mobilier unice, dar solide și confortabile și mizează pe decoruri romantice

Scorpion

Stil de design: Art Deco.

Ești o fire intensă și profundă, iar în ceea ce privește spațiul ți s-ar potrivi mobilierul clasic, neutru, dar și decorațiunile minimaliste. Ai două culori care vin în completarea personalității tale și pe care le poți folosi și în design: roșu sângeriu scoate la iveală din tine energia creativă, senzualitatea, magnetismul, curajul și îndrăzneala, iar negru îți sporește curiozitatea și capacitatea de transformare.

Dacă te simți o fire pesimistă, atunci alege invers și mizează pe culori deschise. Dormitorul este un spațiu important pentru tine, așa că pune accent în amenajarea lui – alege un pat mare și confortabil, un dressing încăpător, lumină caldă, poate chiar câteva plante.

Casa este un refugiu pentru tine, deși îți place o atmosferă întunecată, rafinată. O canapea neagră în living și multe lumânări parfumate care să lumineze spațiul pot fi alegeri perfecte pentru tine.

Casa este un refugiu pentru tine, deși îți place o atmosferă întunecată, rafinată
Casa este un refugiu pentru tine, deși îți place o atmosferă întunecată, rafinată

Săgetător

Stil de design: boem, cottage.

Ai o personalitate curioasă, jucăușă, îți place să explorezi lumea, iar treaba asta se vede și în propria casă, unde aduni tot felul de amintiri din locurile pe care le-ai vizitat. Adori obiectele tradiționale din alte țări și ar fi ideal să-ți decorezi casa cu fotografii, dar și obiecte de artă, elemente din natură, cum ar fi flori și plante verzi.

Mizează pe un birou lângă fereastră, o bucătărie luminoasă cu uși pliante, dar și un living mare, încăpător pentru toți prietenii tăi. Alege un mobilier din lemn, covorașe inedite și colorate, o canapea confortabilă, cu spațiu de depozitare, dar și elemente vizuale care să te poarte cu gândul la călătorii.

Ai o personalitate curioasă, jucăușă, îți place să explorezi lumea, iar treaba asta se vede și în propria casă
Ai o personalitate curioasă, jucăușă, îți place să explorezi lumea, iar treaba asta se vede și în propria casă

Capricorn

Stil de design: minimalist, scandinav.

Ești organizată, disciplinată, serioasă și nu-ți dorești o casă aglomerată. Mergi pe clasic, elegant, chic și tradițional. Adori propria locuință, așa că nu te feri să investești în lucruri de calitate, în principal în finisaje premium. Mizează pe obiectele moștenite de la familie, dar și pe corpuri de depozitare eficiente, deoarece nu-ți plac lucrurile nefolositoare.

Dacă vrei să nu lași nimic la vedere, cumpără rafturi solide și sertare suplimentare. Nuanțele pământii te vor ajuta să-ți atingi obiectivele, dar îți sporesc și încrederea, determinarea și concentrarea. Nu te avantajează culorile stridente, dar poți alege elemente în tonuri de alb, negru sau roșu, îți cresc rezistența și curajul.

Mergi pe clasic, elegant, chic și tradițional.
Mergi pe clasic, elegant, chic și tradițional.

Vărsător

Stil de design: neo memphis.

Vărsătorii sunt diferiți, originali, visătorii zodiacului. Adori tehnologia, dar și formele și decorurile neobișnuite, așa că sparge rutina și urmărește-ți dorințele – alege multe perne, o biblioteză impozantă, poate chiar un pick-up pentru serile romantice. Lumânări parfumate, corpuri de iluminat interesante, boxe ascunse, combinații neobișnuite de materiale și forme, toate sunt pentru tine.

Alege nuanțe de verde-albastru, deoarece calmează spiritul agitat și emoțiile, în timp ce reduc stresul. Indigoul dezvoltă viziunea și cunoașterea, iar negru stabilizează și responsabilizează, așă că joacă-te cu tonurile astea, fie că vorbim de perdele, draperii, husa de la canapea sau lenjeria de pat.

Alege nuanțe de verde-albastru, deoarece calmează spiritul agitat și emoțiile
Alege nuanțe de verde-albastru, deoarece calmează spiritul agitat și emoțiile

Pești

Stil de design: modern, romantic, boho chic.

Ești o zodie duală, care tinde să aducă împreună mai multe stiluri. Poți merge cu încredere pe tot felul de plante, lămpi de sare, cristale sau obiecte spirituale. Ai nevoie de simplitate și de un spațiu care să-ți fie ca o oază de relaxare, cu decoruri romantice, care să ofere personalitate și intimitate locului.

Mizează pe obiecte de artă, cum ar fi tablouri, nuduri sau fotografii, elemente care-ți complimentează latura spirituală și creativă. Mizează pe tonuri de verde deschis (regenerează, energizează, vindecă și liniștește), dar și pe galben pal, alb, lila, culori care caresc optimismul și încrederea.

Poți merge cu încredere pe tot felul de plante, lămpi de sare, cristale sau obiecte spirituale
Poți merge cu încredere pe tot felul de plante, lămpi de sare, cristale sau obiecte spirituale

Poți afla mai multe despre Andreea pe site-ul ei personal, dar și pe canalul ei de YouTube.

Citeste continuarea pe lovedeco.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Alertă de gradul zero. Vitele românești, măcelărite pe banda rulantă

Urmatoarea stire

Femeie abuzată de un fost puşcăriaş, în scara unui bloc din Bucureşti:”Am avut instinctul de a fugi după el şi să-i fac o poză!”

Stiri pe aceeasi tema