Întâmplare incredibilă. cât se poate de reală. Un tânăr din anturajul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a două persoane, a intrat în Spitalul Floreasca, în nopatea de miercuri spre joi, pentru a căuta medicamente ca să se drogheze şi a postat imaginile pe o reţea de socializare.
Tânărul a postat pe o reţea de socializare momentul când a intrat în Spitalul Floreasca.
„Băi, sunt rupt în gură deja. Sunt şi beat. M-am strecurat în Spitalul Floreasca (…) Aţi înteles. Ce medicamente fur şi eu de aici? Ia, ce-i asta oare?”, spune el în filmare, în timp ce deschide o cutie de carton.
Într-o altă postare, afirmă că a intrat în unitatea medicală pentru a căuta droguri, potrivit relatărilor de presă.
“Am intrat prin efracţie in Spitalul Floreasca. E gol, nu ştie nimeni că sunt aici. Mă duc să fur nişte droguri. Ăştia au toate drogurile încuiate pe undeva. Trebuie să găsesc un loc unde există droguri la spitalul Floreasca. Sunt în Spitalul Floreasca. Vreau să găsesc şi eu niste boxuri de ET-uri din alea. WOOW OXICOMANIII!!!”, spune el.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca Bogdan Opriţa a confirmat incidentul.
“Astăzi dimineaţă, când lucrătorii Serviciului Administrativ au venit la serviciu, au constatat că zona administrativă fusese vandalizată, în sensul că s-au inscripţionat pereţi cu graffiti, se forţaseră nişte uşi. A fost sesizată imediat Poliţia. Lucrătorii Serviciului s-au prezentat imediat. Au început să desfăşoare activitatea specifică. După ce a apărut postarea aceea pe mediile de socializare, cercetările s-au extins către zona de farmacie, laborator de anatomie patologică, pentru că există suspiciuni serioase că este vorba de aceeaşi persoană care a vandalizat atât zona de serviciu administrativ, cât şi zona de farmacie”, a declarat purtătorul de cuvând al Spitalului Floreasca.
El a precizat că firma de pază a unităţii medicale a fost notificată de către conducerea spitalului pentru a prezenta un plan de măsuri ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple. De asemenea, a fost deschisă şi o anchetă administrativă pentru a se stabili cauzele care au dus la apariţia acestui eveniment.
Bogdan Opriţa a menţionat că acel tânăr nu a putut intra în depozitul farmaciei spitalului şi că ar fi luat soluţii perfuzabile.
“El nu a putut să intre în depozitul de medicamente al farmaciei, a intrat numai în depozitul de seruri de unde a sustras acele bidoane de soluţii perfuzabile”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.
Tânărul ar fi intrat în spital printr-o zonă destinată aparţinătorilor.
“Nu a intrat prin camera de gardă, a intrat printr-o o altă intrare a spitalului, cel mai probabil intrarea care este pentru aparţinători. Nu cunoaştem amănuntele, se desfăşoară o cercetare atât a spitalului, cât şi a organelor abilitate…