Cât mai stă ciclonul? ANM a prelungit alertele meteo și a emis cod portocaliu de viscol


Ciclonul şi-a făcut deja simţită prezenţa în ţara noastră, iar ANM a actualizat vineri prognoza şi alertele de viscol au fost prelungite până duminică. În plus, a fost emis un nou cod portocaliu de ninsori abundente pentru cinci județe.

Astfel, codul galben este valabil până duminică, 29 ianuarie, la ora 10.

“În Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în Moldova, sud-estul Transilvaniei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp.     

În sud-estul Transilvaniei va ninge, iar în zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare.

În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea”, transmite ANM.

La munte, în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent și vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută.

Local și temporar vor mai fi ninsori în Oltenia și în restul Transilvaniei.

Codul portocaliu este valabil tot până duminică, 29 ianuarie, la ora 10.

În județele Vrancea, Buzău și în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș va ninge abundent (35…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută, avertizează ANM.

Foto: ANM

Alertă MAE: Ciclonul aduce cod portocaliu de ninsoare și în Bulgaria

Citeste continuarea pe spotmedia.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

(P) Nicu Bocancea, Adrian Perjovschi, Andreea Mărcuţă si Ivona Nenu anunţă „Wedding Trends 2023”

Urmatoarea stire

Șefii unei companii de stat dau în judecată BIHOREANUL pentru că le-a dezvăluit incompetența și delăsarea

Stiri pe aceeasi tema