În anii ’60, pe vremea când satele din Delta Dunării nu aveau
curent electric, localnicii vizionau pelicule proiectate pe clădirea școlii. Mult
mai târziu au apărut aparatele de proiecție.
Camionul cu filme Colecție Motoc Corneliu
Corneliu Motoc, autor de monografii şi împătimit al istoriei şi tradiţiilor Dobrogei, povestește cum vizionau filme bunicii săi. „Filmul a început să vina la noi în satul Partizani în anii ’60 la început gratuit, ulterior luându-se o taxă. Astfel, la început venea un camion Buceag cu un generator și proiector. Filmul se proiecta seara pe peretele școlii, iar mașina care aducea filmul se numea caravana“.
Ulterior, în sate filmele erau aduse de șalupa care se numea „Maican“, care avea și ea generator și proiector. Mai târziu, după racordarea satului la rețeaua de curent electric a existat în școală un aparat de proiecție, iar filmele erau aduse prin posta.
„De proiecția filmelor s-a ocupat Mihai Chiselenco si Ciurea Viorel. Aceasta se desfășura într-o sală a căminului cultural din școala Partizani, de obicei duminica“, povestește el
Deşi existau cinematografe şi înainte de război, acestea funcţionau numai în marile oraşe şi erau accesibile numai anumitor categorii de oameni. Cinematograful a devenit cu adevărat un fenomen de masă în oraşe abia în anii ’40–’50.
În mediul rural, un surogat pentru cinematograf au fost filmele difuzate în zilele de week-end, la căminele culturale, dar mai ales prin ceea ce se chema „caravana cinematografică”. Cu câteva zile înainte, o maşină trecea prin sat, anunţând printr-un megafon filmul care urma să ruleze, ca şi data şi locul în care urma să se întâmple acest lucru. Apoi, urma difuzarea propriu-zisă a filmului, la data şi la locul indicat: de obicei, căminul cultural, dar şi în săli de şcoală, spaţii în aer liber etc, scrie Simona Ștefănescu în lucrarea sociologică despre cultura tradițională în perioada comunistă.
La 7 iunie 1950 s-a înființat „Comitetul pentru Cinematografie” pe lângă Consiliul de miniștrii, iar în cadrul lui să funcționeze „Direcția Rețelei Cinematografice”. Ulterior s-au înființat Intreprinderi Cinematografice de Stat Județene controlate de D.R.C. Importanța acestora a dus la alocarea de fonduri necesare dezvoltării rețelei de distribuției a filmelor, implicit a sălilor și dezvoltarea cinematografelor de 16 mm în mediul rural (cunoscută și ca cineficare).
Conform wikipedia, s-au importat din U.R.S.S în anii 1950 aproximativ 1.000 de aparate de proiecție de 16 mm și 100 caravane cinematografice pentru introducerea filmului la sate. Și în următorii ani se fac reorganizări. Astfel în iulie 1952 ia ființă „Direcția Difuzării Filmelor (D.D.F.)”. Aceste două direcții în 1956 se vor uni sub denumirea de „Direcția Rețelei Cinematografice și a Difuzării…
