Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, ocrotitorul săracilor şi al bolnavilor. Sfântul Vasile este unul dintre părinții capadocieni ai secolului al IV- lea, ce a luptat împotriva ereziilor și singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare”.
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, ocrotitorul săracilor şi al bolnavilor
Acesta s-a născut în jurul anului 330, în Cezareea Capadociei, într-o familie creștină cunoscută pentru faptele sale de milostenie asupra celor săraci, bolnavi și aflați în suferință. Vasile și Emilia, părinții marelui Ierarh, au adus pe lume în jur de nouă sau zece copii, însă în istoria creștină au rămas cunoscuți doar cinci: Sfânta Macrina, Sfântul Vasile cel Mare, pusnicul Navcratie – mare făcător de minuni, Grigorie de Nyssa și Sfântul Ierarh Pertu al Sevastiei.
Sfântul Vasile a studiat la cele mai înalte școli din timpul său. În anul 347, după ce și-a finalizat studiile în Cezareea, Vasile a fost trimis să studieze la cele mai mari școli din Constantinopol și Atena, unde și-a aprofundat cunoștințele în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică.
Apropierea de biserică se datorează surorii sale Macrina, însă Sfântul Vasile cel Mare considera că viața evanghelică autentică este lepădarea de lume. Astfel, pentru a-și desăvârși cunoștințele despre viața monahală din vremea sa, Sfântul Vasile cel Mare a făcut mai multe călătorii în Mesopotamia, Siria, Palestina și Egipt.
La întoarcerea în Pont, Sfântul Vasile înfiinţează în 358, o mănăstire pe malul râului Isis, lânga Neocezareea. Acolo a fost vizitat în numeroase rânduri de bunul său prieten Sfântul Grigorie, alături de care redactează Filocalia, o colecție de texte din scrierile lui Origen. Tot atunci, Sfântul Vasile cel Mare concepe Regulile monahale mari și mici, care i-a adus titlul de părinte al monahismului de tip chinovial, potrivit basilica.ro
În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preotiei, fiind hirotonit de către episcopul Eusebiu de Cezareea, care îl aprecia enorm pentru activitatea sa patristică. Șase ani mai târziu, în anul 370, a fost ales episcopul Cezareei Capadociei și exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee şi până la Eufrat.
Timp de nouă ani, Sfântul Vasile a depus eforturi uriașe pentru organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, punând mare accent pe pregătirea canonică şi spirituală a preoţilor. Asta până în anul 379 când, pe data de 1 ianuarie, la vârsta de 49 de ani trece la Domnul.
Biserica a moștenit de la Sfântul Vasile cel Mare, un bogat tezaur de opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii și cuvântări, panegirice, printre care se numără: Regulile monahale mari și mici, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie şi 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice, canoane și Liturghia care îi poartă numele. Totodată, marele Ierarh a lăsat mai multe cărţi împotriva lui Eunomius şi a arianismului, în care a apărat teza Trinităţii.
De la părinții săi, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare a învățat să dăriuiască și să își ajute semenii aflați în suferință. Astfel, în Cezareea Capadociei a înființat mai multe instituții de asistență socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade, care constau în azile, ospatarii, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spitale pentru leproși.
Numele Vasile este foarte răspândit lumea creştină. El provine din grecescul „basileios”, care înseamnă „rege” sau „împărat”.
Citește și Cum să te înţelegi bine cu socrii. Sfaturile părintelui Vasile Ioana pentru o relaţie armonioasă
