Benfica trece de Juve. Haaland golul etapei. La PSG a marcat toată tripleta de aur


Primele două meciuri, jucate de la 19.45, nu au furnizat surprize, Dinamo Zagreb nereuşind isprava din prima etapă, când a învins Chelsea, AC Milan respectând calculele hârtiei, în timp ce Shakhtar remiza cu Celtic pe teren propriu.

La Londra, Chelsea a condus la pauză şi a fost apoi egalată cu un sfert de oră înainte de final, adâncind criza albaştrilor, care au doar 1 punct din 2 meciuri.

Danezii de la Copenhaga au păstrat acasă un punct, în remiza cu Sevilla, în timp ce galacticii de la Real Madrid au rezolvat meciul cu două reuşite, abia în ultimele 10 minute de joc.

Tripleta de aur a parisienilor a risipit emoţiile la Haifa, după ce Makabi a făcut o primă repriză surprinzător de bună în compania lui PSG, având chiar avantaj pe tabelă.

La Manchester, cetăţenii, cu Haaland vârf de lance, s-au trezit conduşi după o repriză „albă”, după cel de al patrulea gol marcat în UCL de Jude Bellingham. Gazdele au răsturnat scorul în doar 4 minute, cu golul marcat de Stone şi o reuşită de excepţie a lui Haaland.

Napoli a trecut la scor de neprezentare de un Rangers decimat de un cartonaş roşu, chiar pe Ibrox, Zielinsky ratând şi un penalty, când scorul era încă 0-0.

Ziua nu se putea încheia fără o surpriză, Benfica reuşind să se impună în faţa „bătrânei doamne” la Torino şi lăsându-i pe bianconerri fără niciun punct obţinut în grupă.

 

 

AC Milan – Dinamo Zagreb 3-1 (1-0)
Giroud 45 penalty, Saelemaekers 47, Pobega 77 / Orsic 56

Shaktar Donetk – Celtic Glasgow 0-0 (0-0)

Chelsea – RB Salzburg 1-1 (0-0)
Sterling 48 / Okafor 75

FC Copenhaga – Sevilla 0-0 (0-0)

Juventus – Benfica 1-2 (1-1)
Milik 4 / Joao Mario 43 penalty, Neres 55

Makabi Haifa – PSG 1-3 (1-1)
Chery 24 / Messi 37, Mbappe 69, Neymar 88

Manchester City – Borussia Dortmund 2-1 (0-0)
Stones 80, Haaland 84 / Bellingham 55

Glasgow Rangers – Napoli 0-3 (0-0)
Politano 68 penalty, Raspadori 85, Ndombele 90+1

Real Madrid – RB Leipzig 2-0 (0-0)
Valverde 80, Asesnsio 90+1

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

Citeste continuarea pe www.mediafax.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Victorii pentru Real Madrid, Manchester City şi PSG, în Liga Campionilor

Urmatoarea stire

Preşedintele Ucrainei a fost implicat într-un accident rutier. Zelenski nu este rănit grav

Stiri pe aceeasi tema