Autostrada Ploiești-Brașov are un nou traseu, iar costul variantei acceptate de CNAIR este de 4 miliarde de euro. În urma şedinţei pe această temă, care a avut loc la Ploieşti, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat că, în noua propunere, costul este la jumătate faţă de până acum.
„Fără a acuza pe nimeni, nu poţi pe 160 de km de autostradă să vii cu un cost de 8 miliarde de euro. Cam asta propunea, surpriză, aceeaşi companie care a făcut studiul de fezabilitate şi proiectul pentru A7 şi despre care vă spuneam mai devreme, că ei sunt cei care au câştigat în urmă cu vreo 2-3 ani licitaţia. Şi au propus un traseu cu care eu nu cred că avem cum să fim de acord, pe 160 de km să ai un cost de 8 miliarde, pentru că nu poţi să acoperi măcar din fonduri europene aceste costuri”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
În context, ministrul a explicat că a solicitat refacerea traseului şi găsirea unor soluţii „mai realiste”, iar CNAIR a acceptat o propunere care urmează să fie prezentată public şi care are un cost de 4 miliarde de euro.
„Au venit cu o propunere pe care CNAIR a acceptat-o, care are ca şi cost undeva la jumătate, 4 miliarde, care va fi prezentată şi care sper eu să rămână finală”, a declarat Sorin Grindeanu.
Acesta s-a arătat convins că în toamnă CNAIR va putea scoate la licitaţie primul tronson al acestei autostrăzi, dar dinspre Braşov, în zona Codlea-Cristian-Ghimbav.
„Acolo e un nod care face legătura între diverse lucrări de infrastructură, acolo lucrurile sunt terminate şi se poate scoate la licitaţie”, a arătat ministrul, referindu-se la sectorul de 6 kilometri dintre Cristian şi Râşnov.
Degeaba se fac autostrazi daca se circula cu viteze mult peste limita legala si nu se respecta regulile de circulatie… Majoritatea spun ca regulile sunt pentru a fi incalcate, pana vin baietii cu nino-nino si te lasa fara permis.