Atențiune


Atențiune la defetiști, la potlogari, la închipuiți. Atențiune la îmbârligătorii de profesie, ăștia cu politica perversă. Atenție cu cine vă faceți prieteni pe Facebook. Atenție la hecări. Atenție la pirați, la pirații din Caraibe, vezi bine! Atenție la spioni. Atenție la răufăcători! Atenție la șmanglitori. Atențiune mărită la acțiunile ticăloase ale Parlamentului! Păi cum așa, luați seama, foșgăiesc pretutindeni. Ling clanța ministerelor. Șterg podelele la Comenduire și la Prefectură. Îi găsești sub geam la Președinție, colcăie acolo, să-i vezi! Pupincuriști sadea. Personaje mele, cât curpinde! Ia să vedem! Glina Herţegova de la Muzeul de Arheologie, psihologul de la Pentagon, Bill, Bill, chiar el, vezi bine, Eliza-avem-confecţii-de-bună-calitate, Don Milanese, Angelica-de-metal, proprietăreasa de la Patul de argint, Giorgio milanezul, Kero, Jano, Olinic-două-zaruri, Arlechino, Grebila Marumbo, Iosrio, Marabella, comisarul Bravissimo, unul dintre baronii nordului, Brabulis, Marchiza Van Dyck, Potloghin de la brutărie, Esmeralda și Bertha de la cofetărie, Paperov de la gazolina municipală, Bersgonian de la arhivele secrete, fizicianul Alfred Jay, Adervistoian, comerciantul de blănuri, vicepreşedintele Weinberger, Abu Kadâr, fabricantul de cartușe din Alhombra, Matilda, spălătoreasa cartierului, Lady Zaza, Marghioala, femeie de lume, călătorită prin Casablanca, Copenhaga, Detroit, Lyon, Marsilia, Moscova, un conțopist, fost tunar, Gore Prezan, Emil, spițerul, Pricoliciul de la Arsenal, Eleonora, domnișoara Margareta, profesorul Stamatiade, ochelaristul, Pache Pacherovsky, conțopistul de la Primărie, poetesa Carmen, ah, poetesa, domnul Pompiliu, pasionat de cursele de cai. Moreaugarin, Barzoti, bucătarul de la Mambo Pub, Don Pasqualedo, Bucătăresele Vesele din Nottingham, vicontele Blimberi, madam Calomfirescu, Di Giorgio, beltonianul Arbuzov, Ambalaia, prinţesa din Borobudur, epidemul din Gugumbe, regentul Matayo din Borobudur, Nicaor din Adamville, misterioşii din Kalabra, Pelerinul din Quatar, Geta Eterica, Temutul Caligarri, un comerciant de pânzeturi rare, pe nume Zibin, melcul cu cochilie de lumină veche, comisarul Mallory, doctorul acvatic, Daria Capucino, îndrăgostită de un samsar de automobile, Salgazabar, Plotor, gastrobanianul de sticlă, de Barbosa, burgandaiul de Firossa şi de Gunatobanon, halebardierul din Grisa, Sira Serano, din Guadal, Efrona Rimina, cititoare în stele din Batoa Butuba, cruciaţii delicioşi din Jahaw al Manir, Abuuk Katar, Zakor Magaror, întâiul inginer al mândrei Bulbona, Sira Serano, din Guadal, Marmeidillah, peştoaica peştoaicelor, împăratul Owagama, generalul Opragamagopta, Gambria, năbădăioasa, comis-voiajorul caşaloţilor, Castel Blanco, armurierul, Steve Karding, de la Spitalul Municipal din Londra. Or fi toți, căci mulți mai sunt?

Nu, nu sunt toți. În mod sigur, absolut sigur. Dar să vezi ce zice Temistocle Popa! Mor de nerăbdare, zice Temistocle, frângându-și mâinile. Explodez până la ora 17, zice Filofteia, tăind roșiile la repezeală. Arhimede Constantinidis, taie și el la repezeală o pâine și zice că și el e emoționat foarte tare. Cât mai e până la orele 17, vrea să știe Geta, aducând niște pastramă din beci. Hai, calmați-vă, zice Mama Mare, amenințându-ne cu polonicul ei de argint, Gheorghiță, vezi dacă nu mai găsești niște ouă în cuibar, Leano, vezi că dă laptele în foc.

Vai, ce emoții am, la 17 au zis că se dă știrea, zice Amalia, rujându-se printre sacii de făină. Veto, adu niște slănină, extraterestrul ăsta o să ne mănânce urechile. Vine și Tache de la Comenduire, a adus niște țuică. Vreo cinci kile. Bun. Mai sunt niște damigene aduse de Titi. Pache a zis că o să aducă niște icre, vreo șapte kile, un crap și o știucă. Sarmalele sunt gata? Margareta aduce lemne pentru cuptor, sarmalele fierb, mă, ia mâna!

Ei, ce-i, luam și eu acolo o sarma… Volkoff ne cântă o serenadă la muzicuță, Rousseau se prostește, zice nu știu ce despre Radio Erevan, o știți pe aia când Bulă întreabă și Radio Erevan răspunde, niște gâște învie ca prin minune și se zburătăcesc pe geamul larg deschis, închide-l, zice Mimi de la Arsenal, să nu răcească extraterestrul. La 17 să deschidem televizorul, unde e telecomanda, mai bine mai devreme, dar cine l-a închis, Benone l-a închis că a zis că extratereștrii nu suportă lumina ecranului, ei, sanchi, făcea mișto de tine, tata unde e?

Brânzoaicele alea sunt gata, vrea să știe Esmeralda, făcând piruete în jurul mesei, Gherman își aprinde un trabuc, trabuc, na, îți trebuia ție, vezi că se arde friptura, aia nu e friptură e un vițel la frigare, ei și tu, vezi, nu e 17, cum să fie, e abia prânzul, păi asta văd și eu dar dacă extraterestrul ăsta influențează curgerea timpului și pierdem emisiunea de la Radio Erevan, ei, poți să-mi spui? Unde l-ai găsit tu, pe ăsta, întreabă Tanti Mița, păi umbla așa teleleu pe stradă și l-am chemat la noi să-i dăm ceva de mâncare, nu vezi ce pricăjit e?! Gata, pauză de publicitate!

Citeste continuarea pe www.cotidianul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Lupta pentru diamantul de 500 de carate din sceptrul reginei: “Trebuie returnat imediat”

Urmatoarea stire

Se stă şi 24 de ore la coada de la sicriul reginei. Un bărbat a fost arestat în Westminster Hall

Stiri pe aceeasi tema