„Are o abilitate neobişnuită de a întruchipa orice personaj”





Articol publicat 18 ianuarie 2023

Actriţa Sally Field va primi premiul pentru întreaga carieră la premiile decernate de Sindicatul Actorilor Americani (Screen Actors Guild – SAG), potrivit Variety.

Fran Drescher: Sally Field are o abilitate neobişnuită de a întruchipa orice personaj

Trofeul SAG pentru întreaga carieră a mai fost acordat de 58 de ori în istoria galei, iar printre laureaţi s-au numărat Betty White, Helen Mirren, Robert De Niro, Rita Moreno şi Lily Tomlin.

”Sally este o actriţă minunată, cu un registru variat şi o abilitate neobişnuită de a întruchipa orice personaj”, a spus Fran Drescher, preşedinta SAG-AFTRA.

”Are o carieră îndelungată întrucât este autentică în interpretare şi transmite mereu simpatie şi umanitate – pur şi simplu rezonează. Este parţial motivul pentru care şi-a menţinut numărul mare de admiratori, precum şi cariera incredibil de bogată şi de diversă. Sally este un star impunător, cu o deontologie actoricească – să munceşti în continuare, să fii pe cât de bun poţi”.

Sally Field, o carieră de peste şase decenii, două Oscaruri și trei Emmy

Sally Field are în palmares două Oscaruri pentru ”cea mai bună actriţă” – graţie peliculelor ”Norma Rae” şi ”Places of the Heart” -, un premiu SAG pentru serialul ABC ”Brothers and Sisters” şi trei premii Emmy individuale.

A cucerit pentru prima dată publicul în rolul unei adolescente temerare din California în serialul de televiziune ”Gidget”, după care şi-a consolidat faima în serialul ”The Flying Nun”. După cele două Oscaruri, a continuat seria de succese cu filme precum ”Steel Magnolias” şi ”Mrs. Doubtfire”, dar şi în roluri secundare memorabile în ”Forrest Gump” şi ”Lincoln”, în regia lui Steven Spielberg, pentru care a fost nominalizată la Oscar în categoria ”cea mai bună actriţă în rol secundar”.

MRS. DOUBTFIRE. 1993. Pierce Brosnan, Matthew Lawrence, Sally Field, Mara Wilson, Lisa Jaku, Robin Williams. Profimedia

În afara rolului exploziv din comedia ”80 for Brady”, care va avea premiera în 2023, Field a mai apărut recent în drama ”Spoiler Alert”, regizată de Michael Showalter.

Nominalizaţii şi câştigătorii premiului pentru întreaga carieră sunt votaţi de membrii Comitetului pentru omagii naţionale şi tributuri din cadrul SAG-AFTRA, iar distincţia este decernată pentru realizări extraordinare în promovarea celor mai bune practici ale profesiei actoriceşti. Laureatul este un actor consacrat, care a contribuit la îmbunătăţirea imaginii acestei profesii și care are o istorie de implicare în acţiuni umanitare şi servicii publice.

Cea de-a 29-a ediţie anuală a galei premiilor decernate de Sindicatul Actorilor Americani are loc pe 26 februarie, la Fairmont Century Plaza, Los Angeles.

Citește și:

BAFTA 2023. Cine va găzdui ceremonia Oscarurilor britanice. „The Banshees Of Inisherin” cu Colin Farrell, 14 nominalizări pe lista lungă

Citeste continuarea pe www.filmnow.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Prima aeronavă de supraveghere AWACS a ajuns în Baza Aeriană 90 Otopeni

Urmatoarea stire

Test de cultură generală. Câte litere are alfabetul?

Stiri pe aceeasi tema