Andrei Vlad a purtat ochelari de soare, când afară erau doar 4 grade

FCSB a fost printre ultimele echipei din Superliga României care și-a reluat activitatea, după cele două săptămâni de vacanță.

Andrei Vlad a purtat ochelari de soare când afară erau doar 4 grade și ceață

Primul pas a fost făcut de către jucători prin realizarea vizitei medicale la Institutul Național de Medicină Sportivă. Toți fotbaliștii au fost prezenți, chiar și accidentații Andrea Compagno și Darius Olaru.

Totuși, cel care a ieșit cel mai mult în evidență a fost „Messi al portarilor”. Chiar dacă în dimineața zilei de 5 ianuarie, în București termometrul arăta doar 4 grade Celsius, iar ceața era așternută peste Capitală, Andrei Vlad a decis să poarte o ținută extrem de nonconformistă. Titularul porții celor de la FCSB în ultimele meciuri din anul trecut, portarul în vârstă de 23 de ani a purtat un trening de culoare deschisă, dar și o pereche de ochelari de soare.

„Am aflat zilele trecute când Fane a suferit o entorsă, a trebuit să fiu pregătit să intru. Nu am de ce să am trac, am jucat multe meciuri și am trecut peste acea perioadă.

A fost greu dar n-am avut încotro, asta a fost vremea, n-am avut ce să facem. E important că ne-am adaptat și am făcut un meci bun. E clar că îmi doresc să joc, trebuie să decid pentru cariera mea, indiferent că e aici sau la altă echipă. O să vină pauza și o să iau o decizie cât mai bună pentru mine. Dacă va fi nevoie de mine, eu voi fi pregătit.

Nu cred că erau niște probleme foarte mari, important e că am făcut un meci bun pe fază de fund, băieții au jucat simplu, nu am jucat deloc. Suntem pe podium, dar trebuie să luăm meci cu meci și să ne luăm punctele”, a spus Andrei Vlad, după meciul cu Chindia când a revenit titular în poarta celor de la FCSB.

Ștefan Târnovanu: „Nu depinde de mine cine rămâne și cine pleacă”

Ștefan Târnovanu a fost și el prezent la vizita medicală și a vorbit despre duelul pe care îl are cu Andrei Vlad

„Au fost două săptămâni în care ne-am liniștit. Au fost foarte multe meciuri de la începutul sezonului și cred că ne-a priit (n.r. pauza). Se vorbește de titlu pentru că tot timpul s-a vorbit la Steaua (n.r. FCSB). Sperăm să reușim, distanța e recuperabilă. Cât timp e matematic posibil, noi o să luptăm.

Anul trecut, în play-off, am fost foarte aproape să facem surpriza, revenind de la acea distanță mare de puncte. Sperăm ca, până în play-off, să mai recuperăm ceva puncte și să putem duce lupta până la capăt.

Nu știu și nu depinde de mine cine rămâne și cine pleacă. Suntem uniți și, dacă va veni cineva, îl vom primi cu brațele deschise. Vlad, cât a apărat, a apărat senzațional. Au fost momente la multe echipe în care ambii portari au apărat bine. Tot timpul te motivează concurența și faptul că el a făcut niște meciuri foarte bune mă face să muncesc și mai mult.

Adversarul cel mai periculos e CFR, dar nici alte echipe n-ar trebui excluse. Mai sunt foarte multe meciuri”, a spus Ștefan Târnovanu.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București.

La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit … citește mai mult

Citeste continuarea pe www.prosport.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Când începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie 2023. Poșta Română a făcut anunțul

Urmatoarea stire

Maşini parcate neregulamentar pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi, la o zi distanţă după scandalul din Constanţa în care o femeie a fost umilită de Poliţia Locală

Stiri pe aceeasi tema