Anca Țurcașiu arată impecabil la orice zi din oră și din noapte! Aflată pe litoral românesc, în interes de serviciu, până în luna septembrie când se termină sezonul estival, artista a fost surprinsă de către colegii noștri, paparazzi, alături de prietena sa într-un supermarket în zona stațiunii Năvodari.
Din imagini putem observa că cele două au fost la cumpărături, iar din informațiile primite din teren de la colegii noștri am aflat că Anca împreună cu amica sa au luat mai multe sticle de vin și câteva legume. Astfel, după ce a făcut cumpărăturile, vedeta a urcat rapid în cameră să lase plasele, iar apoi a ieșit la masă cu prietena sa.
„Vara aceasta muncesc aici la mare la resort (în Mamaia Nord – n.r), unde o să mă găsiți seară de seară. Se organizează spectacole în fiecare seară pentru cei cazați aici. Nu vine lumea special să plătească bilet ca să ne vadă. Este un spectacol interactiv”, a declarat Anca Țurcașiu pentru Click!
Chiar dacă nu este pe scenă, în lumina reflectoarelor, Anca Țurcașiu arată mereu impecabil, fie și atunci când merge la magazin. Îmbrăcată lejer, mai exact într-o pereche de pantaloni albi și un maiou simplu ce se asortau cu ținuta din partea de jos a corpului, artista noastră arăta superb.
De asemenea, Anca nu a uitat că accesoriile completează ținuta, așa că a ales să poarte o șaptă și mai multe brățări la mână care îi veneau perfect. Nici bronzul uniform nu lipsea de pe trupul perfect pe care îl lucrează zi de zi.
„Sunt adepta protecției la plajă. Sunt atentă la tenul meu pentru că este foarte important să nu mă ard, să am grijă. Nu există un secret ca să arăți bine. Trebuie să ai grijă la alimentație și sport fac o oră odată la două zile, de preferință acasă”, a precizat Anca Țurcașiu pentru Click!
În urmă cu aproape trei ani, Anca Țurcașiu a trecut printr-un șoc emoțional foarte puternic în urma divorțului de medicul Cristian Georgescu cu care a fost căsătorită timp de 22 de ani. După separarea oficială de partenerul său de viață, după mai bine de două decenii, vedeta a recunoscut public că și-a dat seama că este o femeie puternică.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.