Analiză. Consumarea tuturor rezervelor cunoscute de combustibili fosili ar genera un volum mai mare de gaze cu efect de seră decât a produs omenirea de la Revoluția Industrială și până în prezent.

The Guardian a consultat o bază cu date despre producția și rezervele de cărbune, petrol și gaze naturale din fiecare stat. Conform informațiilor disponibile, dacă statele lumii și-ar folosi în întregime resursele de combustibili fosili, atunci ar genera împreună o cantitate de emisii cu efect de seră mai mare decât au eliberat în atmosferă de la Revoluția Industrială (sfârșitul secolului al XVII-lea) și până în prezent. 

Un calcul efectuat de jurnaliștii britanici estimează un volum total de 3.500 miliarde de tone de astfel de emisii după terminarea tuturor rezervelor cunoscute, adică de șapte ori mai mult decât își permite omenirea să mai genereze, iar temperatura globală să nu urce cu mai mult de 1,5 grade Celsius.

Pentru a nu depăși acest prag, oamenii de știință au estimat că la nivelul planetei ar trebui ca pe Pământ să mai fie generate între 400 și 500 de miliarde de tone de gaze cu efect de seră. Obiectivul ar putea fi atins dacă până la finalul deceniului, ar fi înjumătățită cantitatea generată în prezent, iar până la finalul secolului ea să fie eliminată.

Conform bazei de date, numai SUA are potențialul de a genera 577 de miliarde de tone și Rusia un potențial de a elibera 490 de miliarde de tone, în cazul în care fiecare stat își epuizează resursele. În plus, scrie The Guardian, firme precum Exxon, BP și Shell dezvoltă proiecte care ar putea să emită fiecare cel puțin un miliard de tone de emisii de dioxid de carbon.

Guvernele lumii s-au angajat să limiteze creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius până în 2050, însă nu s-au angajat să renunțe la folosirea combustibililor fosili. Dacă Pământul se va încălzi și mai tare, se vor produce tot mai multe valuri de căldură devastatoare, secetă și inundații.

Războiul din Ucraina a înrăutățit situația deoarece statele s-au văzut nevoite să încerce să importe gaze naturale din alte locuri, ceea ce a dus la noi exploatări și dezvoltarea unei infrastructuri în acest sens. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor limitate pe care statele le fac spre energia verde, acestea există și vor putea înlocui în timp energia obținută din combustibilii fosili, fiind mai ieftină și mult mai puțin poluantă. Organizația Mondială a Sănătății a cerut săptămâna trecută un tratat de “neproliferare” în ceea ce privește combustibilii fosili. Liderul ONU, Antonio Guterres atrage atenția că ritmul în care măsurile împotriva încălzirii globale sunt aplicate este prea lent, iar situația climatică de la nivelul planetei din ultima perioadă dovedește acest lucru.

Date/Grafice: The Guardian

Sursa foto: Jzehnder1/Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday

Citeste continuarea pe www.biziday.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

„România se angajează să își adapteze sistemul de învățământ la nevoile actuale”

Urmatoarea stire

„Ziua Bucureștilor” sărbătorită la Biblioteca Metropolitană București

Stiri pe aceeasi tema