Ana Ularu, tovarășa Carmen din SPY/MASTER, este una dintre puținele actrițe române de blockbuster. A jucat în Serena, alături de Jennifer Lawrence și Bradley Cooper, în Inferno, cu Tom Hanks sau în The Borgias.
Rolul pe care îl regretă însă este cel pe care nu a mai găsit timpul să-l accepte este cel din The Best Offer, filmul lui Giuseppe Tornatore. „Deseori mă gândesc care ar fi fost traiectoria vieții mele dacă aș fi făcut acel rol, cu atât mai mult cu cât întâlnirea mea cu Giuseppe Tornatore a fost foarte bună și aș fi jucat cu Donald Sutherland, pe care îl ador.”, spune actrița română.
Acum, Ana Ularu poate fi urmărită la HBO MAX, în rolul unei agente a Miliției comuniste, care își asumă rolul de a spiona un spion, pe generalul Godeanu, personajul inspirat din figura lui Ion Mihai Pacepa, directorul Securității Statului, a cărui evadare din sistem și plecare în SUA a zguduit regimul condus de Nicolae Ceașescu.
Când ai auzit prima dată numele lui Pacepa?
Ana Ularu: Când aveam 15 ani și scotoceam prin cărțile din casă (așa cred că mi-am consolidat foarte mare parte din lecturi) și am găsit cartea „Orizonturi roșii”. Am citit și mi-au rămas în minte foarte clar niște evenimente; țin minte capitolul despre cinema-ul lui Ceaușescu, cu Coca Cola, popcorn și toate fuduliile imperialiste de care se bucura din plin, în timp ce poporul stătea la coadă la pâine.
Ce impresie ți-a făcut acest personaj, generalul Mihai Pacepa?
Ana Ularu: E, ca toți înalții ierarhizați ai vremii, cineva intangibil. Eu vin dintr-o familie de artiști subversivi, dar pe de altă parte supuși. E fascinant să te gândești cum jocurile erau făcute la acel nivel, într-un mod de neimaginat pentru noi; cu câtă putere jonglau unii și câtă influență putea să încapă pe mâna câtorva oameni.
Istoria ne învață că acest lucru se întâmplă întotdeauna; orice cap dictatorial este susținut de mulți mușchi care îl încurajează, mulți acoliți și generali.
Ce mi se pare fascinant este că inteligența nu este neapărat legată de integritate.
Ana Ularu: Depinde cum califici inteligența, pentru că, până la urmă, inteligența este și o armă a supraviețuirii, iar dacă oamenii alegeau să aplece capul (evident, sabia și capul plecat, cu această ocazie, ar putea fi considerată inteligență), dar integritatea și coloana vertebrală, cum spuneai, e cu totul și cu totul altceva.
Dacă te uiți la filmul SPY/MASTER mai că începe să-ți placă Pacepa și să o detești pe această doamnă Carmen, personajul tău, cu o privire suspicioasă și scormonitoare. Cum ți-ai construit tu acest personaj antipatic?
Ana Ularu: Nouă, spectatorilor, ni se întâmplă foarte des cu protagoniștii, de care ne lăsăm seduși, uitând adesea care este înclinația lor morală și cât de failibili sunt.
Împreună cu soțul…