Volvo atacă un segment neexplorat vreodată de compania suedeză. EX30 este un SUV mic care are ținta clară de a crește vânzările companiei la cote nemaivăzute.
Astea-s vorbe mari pentru un SUV mic. Dar, când ajungi să-l vezi și să-l pipăi, înțelegă că suedezii nu știu de glumă. Intrarea în scenă a fost remarcabilă. Pe platforma din fața muzeului Volvo de lângă Goteborg, EX30 a venit condus de Joakim Hermansson, șeful echipei de dezvoltare a modelului. Un domn blajin, serios, care nu glumește deplasat, ci spune cu subiect și predicat ce-are de spus. Un suedez.
Prima dată ne-a rugat să nu fotografiem interiorul, pentru că e plin de aparate de măsură. Da, EX30-ul nostru este o mașină de pre-serie, pe care echipa o folosește la tot felul de teste. Dar am putut să intrăm în habitaclu, am atins, am măsurat, am întrebat. Și ni s-a răspuns direct. Așa că, să-i dăm drumul!
Un EX30… exuberant!
Suntem primii care au văzut un EX30 în culoarea Moss Yellow. Pe viu, arată exuberant, mai ales când în Goteborg vezi (aproape) numai Volvo negre, albe sau gri. Iar roțile au fost trase foarte în exterior, atât ca ecartament, cât și ca ampatament. Astfel, consolele scurte și pasajele evazate îi dau și în realitate o stabilitate vizuală evidentă. Ce nu va avea la fel modelul european de serie? Emblema dintre faruri (care, în poze, este cea destinată pieței chineze) și jantele (la nivel de detaliu).
La interior… să-ți povestesc. Există un singur display, dispus central, în poziție verticală. Pe acesta vor fi afișate toate informațiile. În rest, nu are HUD, iar instrumentul minuscul din spatele volanului include doar senzorii sistemului de securitate. Folosind ecranul, faci aproape tot, pentru că mașina nu mai are butoane fizice. De exemplu, reglezi oglinzile exterioare, selectând iconița, apoi apăsând butoanele de pe volan. Sau deschizi torpedoul (ca la Tesla), dar nu reglezi și viteza ștergătoarelor (care are comenzile rotative pe maneta semnalizării). Apropo de torpedo, acesta este dispus central, exact sub ecran, nu în dreapta, dar e relativ încăpător. Mai jos, a dispărut tunelul central așa cum îl știam, rămânând un spațiu care creează o senzație de aerisire. Și încă un spațiu de depozitare, așezat longitudinal, fix pe podea.
Accesorii optimizate
Cotiera centrală adăpostește comenzile geamurilor electrice, din două motive. Gruparea câte două a comenzilor scade greutatea mașinii, iar buzunarele ușilor sunt ”probabil cele mai mari din industria auto”. Asta, inclusiv pentru că nu există boxe în uși, ci un soundbar Harman Kardon mare, la baza parbrizului, gata să umple cu sunet și 40 mp. Îți dai seama cum se aude într-un SUV mic…
Materialele sunt moi în toată zona superioară a habitaclului. Joakim ne-a spus că materialele cu care a venit exemplarul prezentat (nu cele din fotografiile de mai sus!) vor rămâne în ofertă…