Alertă de gradul zero. Vitele românești, măcelărite pe banda rulantă

Disperați că multinaționalele au închis fabricile de lapte din România și seceta i-a lăsat fără hrană pentru animale, fermierii au început să ducă în masă vitele la abator. În prezent, se taie 650 de vaci pe zi, iar în acest ritm, până la sfârșitul anului, nu va mai exista nici urmă de lapte românesc, avertizează dr. ing. Dimitrie Muscă, director general Combinatul Agroindustrial Curtici. Mai mult, politicile absurde ale UE, care au pus gând rău sectorului zootehnic, vor duce la o scumpire fără precedent al laptelui și produselor lactate.

În timp ce Petre Daea, ministrul Agriculturii, pledează la Bruxelles pentru susținerea fermelor de animale, în țară abatoarele nu mai fac față numărului ruiaș de vite duse la sacrificare. Dr. ing. Dimitrie Muscă, director general Combinatul Agroindustrial Curtici, ne spune că multinaționalele au cumpărat și au închis fabricile mici și mijlocii de procesare a laptelui și au lăsat doar câteva mari. ”Uitați-vă ce s-a întâmplat cu fabricile de zahăr din România, s-au cumpărat de către multinaționale și au fost închise, exact așa s-a întâmplat și cu fabricile de lapte. În Moldova aproape toate fabricile de lapte s-au închis și fermierii din zona adiacentă a acestor fabrici nu au mai avut ce să facă cu vacile și le-au dus la abator. Acum, în cele trei abatoare de vite din Moldova, se taie câte 650 de vaci pe zi și se stă la coadă, cu programare”, ne-a declarat dr. ing. Dimitrie Muscă. Acesta arată că, pe lângă faptul că nu mai au cui să vândă laptele, fermierii au fost afectați și de secetă, astfel că nu mai au cum să asigure hrana animalelor. Și chiar și pentru fermierii care mai găsesc cumpărători, prețul la poarta fabricii este de 3,15 lei pe litru, deși în supermarket laptele ajunge și chiar depășește 10 lei. ”Dacă acum este prețul în magazine 10 lei litrul de lapte, imaginați-vă cât va fi în decembrie, în condițiile în care vacile, la ora aceasta, se taie”, a afirmat dr. ing. Dimitrie Muscă.

Europenii, forțați să renunțe la carne

Românii n-o să mănânce lăcuste, dar UE și-a luat mâna de pe zootehnie și ne face să renunțăm singuri la carne, ne spune dr. ing. Dimitrie Muscă. ”Pe de altă parte, în Polonia și în Germania s-au dat subvenții mascate, ca să poată să-și țină zootehnia pe linia de plutire. Nu se poate altfel. Proteina animală este indispensabilă în alimentația omului, lipsa acesteia va duce la o populație subnutrită, malformată”, susține dr. ing. Dimitrie Muscă. Între timp, ministrul Petre Daea a încercat să-i convingă pe birocrații de la Bruxelles că în România încărcătura de animale pe unitatea de suprafață este sub media europeană, prin urmare emisiile sunt scăzute. Totodată, acesta a subliniat că propunerea de reducere a emisiilor industriale va impune poveri financiare și administrative, determinând scăderea numărului de animale din țările membre, implicit scăderea ofertei pe piață, care va fi compensată de țările terțe care nu au aceste standarde de mediu.

Porcul aproape a dispărut

În ce privește carnea de porc, aceasta a ajuns pe cale de dispariție în România, din cauza lipsei oricărei măsuri ale autorităților de combatere a pestei porcine africane. ”M-am intersectat cu Tánczos Barna, ministrul Mediului, și i-am spus că este un criminal, pentru că nu a făcut nimic pentru a opri pesta porcină africană. I-am spus, totodată, că nu a făcut nimic pentru ca România să importe carne din Ungaria, în timp ce noi lichidăm complexe întregi de creștere a porcilor. Porcii mistreți, ca orice animal, vin la sursa de apă. Vânătorii nu aveau decât să-i aștepte acolo. În Arad au găsit veterinarii 40 de porci morți la sursa de apă. Țara ar trebui curățată de mistreți, dar nu vor parlamentarii, pentru că mulți dintre ei sunt vânători. Am vorbit cu cineva din Cehia, de la o firmă care dă 25% din carnea de porc din această țară, și mi-a spus că ei au trupe de comando la graniță cu Polonia și execută orice mistreț care vine. Germanii umblă cu elicopterele, cu dronele după mistreți, iar noi nu am făcut absolut nimic. La noi nu se face nici ecarisare, nu se îngroapă mistreții, nu se dezinfectează locul”, ne-a mai precizat dr. ing. Dimitrie Muscă, director general Combinatul Agroindustrial Curtici.

Citeste continuarea pe www.national.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Un renumit chirurg și-a luat viața

Urmatoarea stire

Ce stil de design ți se potrivește, în funcție de zodie

Stiri pe aceeasi tema