„Ai venit la adevărata Steaua?” » Cum a răspuns ex-dinamovistul transferat marți de echipa lui Oprița

Articol de Eduard Apostol – Publicat miercuri, 06 iulie 2022, 11:32 / Actualizat miercuri, 06 iulie 2022 11:48

Fundașul lateral de 28 de ani, care poate evolua în ambele benzi, a încheiat sezonul precedent la Chindia Târgoviște, a devenit liber de contract, a semnat cu cei din Ghencea și are planuri mari. 

Speră să ajungă cât mai curând în Liga 1 cu CSA Steaua, însă pentru aceasta este nevoie și de o schimbare în statutul grupării, din club de drept public în club de drept privat, de acceptul forurilor interne și internaționale.

REPORTAJ GSP

Baza sportivă inaugurată în 2020 de Firea a ajuns un DEZASTRU! Imagini deplorabile din Sectorul 3

Laurențiu Corbu: „Ghencea e Ghencea”

„Sincer, am ceva emoții, este un stadion foarte frumos, cu suporteri mulți la fiecare meci. Ghencea este Ghencea! 

Îmi doresc ca suporterii să mă primească bine, chiar dacă am fost la Dinamo. Sunt jucător profesionist, îmi doresc să promovăm, să ne îndeplinim obiectivul. Vreau să fiu sănătos ca să ajut echipa să îndeplinească obiectivul. 

Despre Dinamo, cu tot respectul, nu vreau să vorbesc”, a declarat fotbalistul pentru GSP.ro.

Chestionat dacă joacă sau nu la „adevărata Steaua”, Laurențiu a reacționat, cu tâlc: „Peste tot scrie Steaua București, nu?!”.

55de meciuri, 1 gol și un assist a reușit Corbu pentru Dinamo

42de meciuri a adunat Laurențiu și pentru Chindia, pentru care a jucat în perioada 2020-2022

3partide a bifat fotbalistul pentru St. Mirren (Scoția), unde a fost patru luni

Pe lângă Corbu, CSA Steaua i-a mai adus în această vară pe Ștefan Bodișteanu ,  David Dincă, Atanas Trică, Alexandru Sima, Costinel Gugu, Cristian Balgiu, Tsvetelin Chunchukov și Doru Calestru.

VIDEO Situația de la națională, în ochii lui Florentin Petre: „Avem calitate, trebuie doar susținere”

Citește și: 

Iorgulescu l-a DEMIS pe specialistul adus să verifice finanțele cluburilor: „Conducătorii din Liga 1 nu sunt de acord să fie controlați”

„Fotbaliști, evitați România!” » Scrisoare-avertisment pe piața transferurilor: Liga 1, în vârful listei rușinii

Citeste continuarea pe www.gsp.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Îl recunoști? Acum apare aproape în fiecare zi la televizor și este extrem de cunoscut

Urmatoarea stire

Chipsuri Eco din porumb, retrase de la vânzare din București și din țară, din cauza unei substanțe suspicioase. Ce conțineau

Stiri pe aceeasi tema