[ditty id=108033]

„Aghiasma Mare nu se strică niciodată”


Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a sfințit apele Mării Negre în ziua de Bobotează.

La finalul slujbei, ÎPS Teodosie a aruncat trei cruci în valuri, care au fost apoi aduse la mal de înotători.

Timpul a ținut cu enoriașii, fiind departe de gerul Bobotezei. La amiază au fost 11 grade.

„Sfințirea apei mari la Bobotează semnifică îmbrățișarea lumii întregi de către cel ce a venit la Iordan ca să ne sfințească. Este o sărbătoare cosmică în care îngerii se bucură alături de oameni. Sărbătoarea Botezului este începutul activității Mântuitorului Hristos”, a spus ÎPS Teodosie.

Acesta a apreciat că apa este elementul cel mai important pentru om. „Dacă apa se sfințește ne sfințim și nou care ne adăpăm cu ea. Apa simplă nu ar fi fost folositoare. Apa și Duhul renasc. De n-am avea botezul, nu am avea iertarea păcatelor.”

„Apa aceasta nu se strică niciodată. Și cea veche de 20 de ani, apă sfințită, e la fel de proaspătă și acum. Aceste daruri sunt darurile Bobotezei.”, a declarat Teodosie.

Potrivit acestuia, Aghiasma Mare se poate consuma timp de șapte zile, până pe 14 ianuarie 2023.

„Papa Ioan Paul al II-lea, semi-ortodox, a numit România Grădina Maicii Domnului. Stiu ce spun. El a mai fost în România și înainte de a fi papă”, a conchis Teodosie, la încheierea slujbei de Bobotează, potrivit adevărul.ro.

Câte zile se bea Agheasma Mare și cum se bea corect. Greșeala făcută de mulți credincioși

Creștinii ortodocși sărbătoresc vineri Boboteaza, o sărbătoare care marchează botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului de către Ioan Botezătorul, iar unul dintre simbolurile acestei sărbători este Agheasma Mare, apa sfințită de preoți în această zi.

Mulți credincioși merg la biserică pentru a lua Agheasma Mare, dar trebuie să știm că există câteva reguli pe care trebuie să le respectăm atunci când luăm apa sfințită. Cum se bea corect Agheasma Mare…

Citeste continuarea pe www.gandul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

(GALERIE FOTO) Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Patriarhală

Urmatoarea stire

ACCIDENT GRAV la Bunești. Șapte persoane sunt rănite, din care doi copii – Vocea Vâlcii Online

Stiri pe aceeasi tema