Adolescenții și stupefiantele. Ce e de făcut „într-o țară care înoată în droguri”


Pe 17 ianuarie, într-o marți ca oricare alta, ambulanța din Petroșani e chemată în pauza mare să ducă la spital trei elevi de clasa a VIII-a. Povestea, ajunsă la știri, e deja una din multele despre consumul de stupefiante în școli din ultimele patru luni.

După gardul școlii, fie ea de renume sau nu, consumul de psihoactive, ieftine și la îndemână, s-a banalizat. Cei care se fac că nu înțeleg rămân adulții. Mai ales când autoritățile oscilează abil între prevenția cu parul și ridicatul din umeri.

Eugen Hriscu e, de peste 20 de ani, psihoterapeut și medic psihiatru, specialist în prevenirea și tratamentul dependențelor de substanțe. Cunoaște bine fenomenul care pune pe gânduri generații întregi de părinți, iar în acest episod răspunde, deopotrivă, întrebărilor pe care le vociferăm în societate, ca și celor pe care nu avem prea des curajul să le rostim cu voce tare. Ce împinge un adolescent să recurgă la droguri? Când și cum ar trebui să le vorbim copiilor despre asta? Ce putem aștepta realist să facă școala?

VIDEO


On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Citeste continuarea pe recorder.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Șefii unei companii de stat dau în judecată BIHOREANUL pentru că le-a dezvăluit incompetența și delăsarea

Urmatoarea stire

A fost lansată aplicația de mobil ghiseul.ro. Când vom putea descărca și cazierul judiciar de pe această platformă

Stiri pe aceeasi tema