Acțiune ȘOC a poliției spaniole. Cel mai mare „spălător” de bani din lume a fost arestat


El ar fi transferat peste 200 de milioane de euro în ultimul an, bani proveniți din fapte ilegale, în urma colaborării cu clanul irlandez Kinahan specializat în traficul de droguri. 

Mirrissey a combinat o metodă milenară, codul Hawala, bazat pe onoare, prin care banii sunt transferaţi „pe cuvânt” de la un client la altul, cu cea mai la modă dintre afacerile de acoperire, un brand de vodcă de lux pentru restaurante şi discoteci.

Reţeaua a funcţionat în principal în sediul iberic din Costa del Sol, unde a vândut mărci premium vodca „Nero”, inventată de clan şi promovată în cele mai bune locuri, ale cărei vânzări acopereau veniturile din traficul de droguri şi alte fapte ilicite.

Autoritățile spaniole explică faptul că aceștia au fost prinși „pentru că afacerea lor nu le-ar putea susţine în niciun fel stilul de viaţă”.

Operaţiunea a fost susţinută de specialiști din Agenţia Naţională pentru Crimă din Marea Britanie, Poliţia irlandeză Garda, Administraţia Americană pentru Controlul Drogurilor, poliţia olandeză şi unităţile de criminalitate financiară şi economică ale Europol.

Poliţia a spus că a început să urmărească grupul după confiscarea de cocaină şi numerar, toate ascunse în diferite maşini de lux din Malaga, în 2021. Potrivit anchetatorilor spanioli, Morrissey a reuşit să acumuleze „cantităţi mari de numerar” şi să-i spele prin aşa-numita metodă „Hawala”.

„Hawala” este un sistem vechi, informal, de transfer de valori care a apărut în Orientul Mijlociu, practicat acum prin intermediul comunicaţiilor criptate. Practic, constă într-un transfer de bani prin brokeri, care îi schimbă pe baza unor acorduri verbale sau bucăţi de hârtie, dar de mare încredere.

Pentru a-şi deghiza activităţile criminale din zona spaniolă Costa del Sol, adaugă Guardia Civil, organizaţia mafiotă a creat un brand fictiv de vodcă, „Nero”, promovat la show-uri, petreceri şi evenimente în cluburi şi restaurante de lux din zonă.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Vladimir Putin trimite 400 de infractori pe frontul războiului din Ucraina cu o pregătire limitată

Urmatoarea stire

Cel puțin 24 de oameni au murit în luptele dintre Kârgâzstan și Tadjikistan

Stiri pe aceeasi tema

Horoscop duminică, 27 noiembrie 2022

Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 27 noiembrie 2022, urmărind horoscopul zilei valabil pentru nativii…