a plagiat în 2006, ca universitar, iar în 2022, ca ministru, încearcă să-și auto-amnistieze plagiatul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
  • Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, presupusul promotor al „culturii integrității academice” promise prin proiectul prezidențial „România Educată”, și-a însușit în 2006, cu modificări neînsemnate, 92 pagini din munca a doi universitari alături de care a semnat în 2000 – ca al patrulea autor –  nouă pagini dintr-un curs universitar.
  • În 2006, Cîmpeanu a reprodus în toate privințele, sub propria semnătură, 13 capitole semnate anterior de doi autori: ca structură, ca text, ca imagini, ca date prezentate în tabele; în privința titlurilor, contribuția din 2006 a autorului Sorin Cîmpeanu se reduce la eliminarea a cinci cuvinte din totalul de 117 incluse în titlurile capitolelor semnate, cu doar șase ani în urmă, de alți autori.
  • Dacă legea învățământului superior promovată de Sorin Cîmpeanu ar intra în vigoare, fapta sa de plagiat din 2006 ar fi prescrisă încă din 2009 – alături de toate faptele similare, comise până în 2019, de toți cei care și-au clădit carierele universitare prin fraudă academică.
  • PressOne vă prezintă, în acest articol, nu doar probele detaliate ale plagiatului ministrului Sorin Cîmpeanu din 2006, ci și opiniile unor experți cu competențe în abaterile de la etica în cercetarea științifică; în matematică și în utilizarea riguroasă a acesteia, ca instrument de lucru, în predarea unor discipline cu fundament științific; și, nu în ultimul rând, în legislația națională care protejează drepturile de autor.
  • Numim tipologic un astfel de personaj «fraudeur», spune prof. Marian Popescu, membru în board-ul unui institut din Geneva specializat în studiul fraudei și plagiatului academic. 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a însușit prin plagiat – într-un curs de specialitate – 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV-B). 

Cei doi profesori semnaseră cele 13 capitole plagiate de Cîmpeanu în 2006 în alte patru ediții anterioare ale cursului, datate 1987, 1990 și 1993 și 2000.

Plagiatul este doar un aspect al problemei descoperite în lucrarea științifică asumată de ministrul Cîmpeanu. 

Acesta și-a însușit în mod fraudulos și paternitatea creației celor 13 capitole, trecându-se drept autor al respectivelor secțiuni din cursul universitar. 

Numele autorilor originali a fost înlocuit cu numele actualului ministru al Educației în ediția din 2006 în care am descoperit plagiatul, dar și într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeași formă.

Potrivit legislației din România, reglementările privind dreptul de autor al unor opere originale se aplică și domeniului științific, inclusiv cursurilor universitare, care sunt protejate din punct de vedere legal ca orice altă creație originală. 

Anul acesta, în calitate de ministru al Educației și promotor al Proiectului „România Educată”, Sorin Cîmpeanu a promovat o lege prin care faptele sale din 2006 și 2009 ar urma să fie considerate prescrise la trei ani de la comiterea lor, iar cele mai dure sancțiuni care i-ar putea fi aplicate pentru cele două abateri de la normele de etică și integritate academică au fost eliminate, în totalitate, din lege.

Dacă e să corelăm plagiatul și însușirea frauduloasă a calității de autor de către Sorin Cîmpeanu cu noile prevederi incluse în Proiectul de lege a învățământului superior, reiese că, prin funcția pe care o deține în prezent în Guvernul României, ministrul Sorin Cîmpeanu încearcă să legifereze în interes propriu. 

Și, în subsidiar, în interesul tuturor universitarilor care și-au clădit cariere academice prin furtul muncii altora.

Sorin Cîmpeanu nu a răspuns nici la solicitarea pe care i-am adresat-o direct, nici la cea transmisă prin intermediul Biroului de Presă al Ministerului Educației, de a oferi o declarație referitoare la acest caz de plagiat și fraudă academică. 

Capitolul I. PLAGIAT ÎN FORMĂ CONTINUATĂ

În anul 2000, pe când avea 32 de ani, actualul ministru Sorin Cîmpeanu era șef de lucrări (echivalentul gradului didactic de lector în facultățile socio-umane) la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul USAMV-B. 

Tocmai își susținuse public teza de doctorat fără de care nu putea face următorul pas în cariera academică, spre poziția de conferențiar universitar. 

În acel an, 2000, numele șefului de lucrări Sorin Cîmpeanu apare ca fiind ultimul dintr-un grup de patru autori ai unui curs tipărit la USAMV-B: Îmbunătățiri funciare și irigarea culturilor. Lucrări practice

Ceilalți semnatari ai lucrării sunt prof. univ. dr. Ioan Pleșa, prof. univ. dr. Ionel Jinga și conf. univ. Alexandru Ene. 

Profesorul Ioan Pleșa, primul autor, i-a fost coordonator la doctorat lui Sorin Cîmpeanu în anul 2000.

Dincolo de faptul că numele semnatarilor lucrării se regăsesc pe copertă, la Cuprins, în dreptul fiecărui capitol este trecut numele autorului acestuia, astfel încât nu există niciun dubiu privind contribuția individuală a fiecăruia. 

Sorin Cîmpeanu semnează în ediția din 2000 doar două capitole dintr-un total de 30, care însumează nouă pagini din cele 190 ale lucrării.

Primul capitol semnat de acesta are titlul de „Noțiuni generale” și însumează cinci pagini (de la pagina 2 la pagina 7), iar cel de-al doilea are denumirea de „Organizarea aplicării udărilor prin picurare” și are patru pagini (de la pagina 179 a pagina 183).

De la 9 pagini la 13 capitole

În 2001, la doar un an după ce a contribuit cu nouă pagini la cursul universitar, șeful de lucrări Sorin Cîmpeanu obținea gradul de conferențiar universitar, iar cinci ani mai târziu, în 2006, devenea profesor universitar la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul USAMV-B, la numai 38 de ani. 

În 2006, Cîmpeanu semna, de această dată în calitate de prof. univ., un alt curs universitar, intitulat Irigații, desecări, combaterea eroziunii solului. Irigarea culturilor. 

Alături de Cîmpeanu a existat de această dată un singur coautor, prof. univ. dr. Ionel Jinga. 

Deși are un titlu diferit și lasă senzația de curs nou, cu foarte puține excepții, lucrarea din 2006, semnată doar de Cîmpeanu și Jinga, este identică din punct de vedere al conținutului cu cea din anul 2000, semnată de aceștia alături de Pleșa și Ene. 

Ambele lucrări au câte 30 de capitole așezate în exact aceeași ordine, însă, în varianta din 2006, Sorin Cîmpeanu apare ca autor a 15 capitole: la cele două capitole semnate în 2000 se adaugă alte 13, publicate anterior sub semnătura fostului său îndrumător de doctorat, profesorul Ioan Pleșa, dar și a conferențiarul Alexandru Ene. 

Cîmpeanu și-a însușit în mod fraudulos de la Pleșa, cu unele modificări la nivel de formulare, opt capitole, iar de la Ene, cinci. 

Ionel Jinga, sub numele căruia, pe copertă, figurează mențiunea „membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu Sisești»”, și-a însușit și el opt capitole semnate anterior de Ioan Pleșa, dar și un capitol al Niculinei Dumitrescu, astfel că apare ca autor al celorlalte 15 capitole ale cursului. 

Un simplu exemplu: în lucrarea din 2000, Capitolul 2 „Determinarea debitelor pe cale directă” apare semnat de Ioan Pleșa, iar în ediția din 2006, același Capitol 2, cu același titlu, este semnat de Sorin Cîmpeanu. 

Conținutul capitolelor 2, 3, 4, 8, 9, 10, 11, 25, 26 și 30 din ediția 2006 – toate semnate de Sorin Cîmpeanu – este identic cu cel al capitolelor 2, 3, 4, 8, 9, 10, 11, 25, 26 și 30 din ediția din 2000, semnate fie de Pleșa, fie de Ene. 

Două exemple din capitole copiate de la cei doi autori:

Dincolo de formule, definiții și explicațiile tehnice, Cîmpeanu a copiat, cu rare reformulări minore, întreaga structură a capitolelor, textul, datele meteo aferente perioadei 1926-1955 și diagramele cu care prof. univ. Ioan Pleșa și-a ilustrat capitolele pe care le-a semnat în trei ediții anterioare, din 1987, 1990, 1993 și 2000. Imaginile folosite de Cîmpeanu, identice cu cele ale lui Pleșa, sunt executate manual. 

Trei exemple de ilustrații extrase dintr-un singur capitol:

Cursul din 2000, în care au fost publicate sub semnăturile lui Ioan Pleșa și Alexandru Ene cele 13 capitole pe care Sorin Cîmpeanu și le-a însușit în 2006 și mai apoi în 2009, nu este menționat în bibliografiile celor două lucrări științifice. 

În versiunea din 2009 este însă menționată în bibliografie, la pct. 6, lucrarea din 2006, în care Cîmpeanu și Jinga au plagiat și și-au însușit autoratul unui total de 22 de capitole.

Singurele capitole semnate în 2006 de Sorin Cîmpeanu, care au conținut parțial diferit de cele din 2000, sunt capitolele 5, 6 și 7.  

Cum Sorin Cîmpeanu nu a răspuns la solicitarea de a vorbi despre acest caz, nu știm dacă lucrarea din 2000 a fost sau nu folosită în 2001 de către actualul ministru al Educației la concursul prin care a avansat la gradul de conferențiar universitar. De asemenea, nu știm dacă lucrările din 2000 și 2006 au contat la dosarul prin care Cîmpeanu a devenit profesor universitar.

De asemenea, nu știm nici dacă Ioan Pleșa și Alexandru Ene mai lucrau la USAMV-B în anul 2006, când Sorin Cîmpeanu și Ionel Jinga au plagiat și și-au însușit capitolele semnate anterior, în patru ediții diferite – 1987, 1990, 1993 și 2000 – de aceștia. Alexandra Cornea, purtătoarea de cuvânt a USAMV-B, nu ne-a oferit această informație, deși i-am solicitat-o în urmă cu două săptămâni.

***

Paternitatea asupra capitolelor publicate în anul 2000 în lucrarea cu titlul Îmbunătățiri funciare și irigarea culturilor. Lucrări practice, care au fost plagiate de ministrul Sorin Cîmpeanu în 2006, este indubitabilă. 

Primele dovezi care arată că conținutul plagiat de Sorin Cîmpeanu în 2006 de la Ioan Pleșa și Alexandru Ene le aparține acestora coboară până în anul 1987. 

Pe atunci, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV-B) se numea Institutul Agronomic „N. Bălcescu” din București. 

Astfel, în 1987, cinci cadre didactice de la Facultatea de Agronomie publicau lucrarea  Combaterea eroziunii solului, desecări și irigații, Partea I – Lucrări practice

Cei cinci autori erau: conf. dr. Ioan Pleșa, șef lucrări dr. Ionel Jinga, șef lucrări dr. Alexandru Ene, șef lucrări dr. Dumitru Săndoiu și asist. univ. Niculina Dumitrescu. 

Dovezile descoperite arată că toate cele 13 capitole plagiate de Cîmpeanu și al căror autorat a fost însușit în mod fraudulos de acesta au fost publicate sub semnătura lui Pleșa și Ene încă din 1987.

Lucrarea din 1987 a fost publicată din nou în 1990, dar cu un titlu răsturnat: Irigații, desecări și combaterea eroziunii solului – Lucrări practice

Doar primii trei autori au rămas menționați pe copertă: Pleșa, Jinga și Ene. Aceștia au preluat toate cele 22 de capitole publicate în 1987 și au mai adaugat alte șapte, astfel că noua lucrare a apărut în 1990 cu un total de 29 de secțiuni. 

După alți trei ani, în 1993, cu un alt titlu, dar sub semnătura acelorași trei autori, cu același număr de capitole și cu același conținut este tipărită lucrarea Îmbunătățiri funciare și irigarea culturilor. Lucrări practice

În 1993, vechiul Institut Agronomic „N. Bălcescu” din București își schimbase denumirea în  Universitatea de Științe Agronomice București, Pleșa devenise profesor, Jinga, conferențiar, doar Ene rămăsese la vechiul statut profesional, cel de șef lucrări. 

Nu doar titlul lucrării din 1993 a fost păstrat în anul 2000, atunci când Sorin Cîmpeanu a fost cooptat cu două capitole în echipa de autori, ci și conținutul lucrării.

Și o ultimă observație legată de aceste lucrări: în 2006, când Sorin Cîmpeanu plagiază și își asumă în mod fraudulos și calitatea de autor a 13 capitole, titlul lucrării este cel folosit în 1990 – Irigații, desecări și combaterea eroziunii solului – Lucrări practice. 

Dacă lucrările din 2000, 2006 și 2009 le-am studiat la Biblioteca Națională a României, pe cele din 1987, 1990 și 1993 le-am studiat la Biblioteca USAMV-B. 

Acțiune deliberată

Două elemente arată că în acest caz avem de-a face cu o acțiune deliberată de însușire a muncii altor persoane de către ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. 

Primul. Lucrarea Irigații, desecări combaterea eroziunii solului. Irigarea culturilor este tipărită din nou în 2009, ceea ce arată că plagiatul și preluarea frauduloasă a autoratului celor 13 capitole de către Sorin Cîmpeanu nu este o întâmplare sau o greșeală accidentală produsă în 2006. 

Alături de Ionel Jinga și Sorin Cîmpeanu, pe coperta din 2009 apare drept coautor și asist. univ. dr. Oana Alina Nițu. 

Această lucrare este identică cu cea din 2006, singura diferență fiind făcută de numărul de capitole, care se mărește la 31, cu o secțiune semnată de Oana Alina Nițu, denumită „Microaspersiunea”. Capitolul semnat de Nițu are numărul 29 și are două pagini.  

În 2012, la trei ani după apariția din 2009 a acestei lucrări care reconfirmă plagiatul și însușirea frauduloasă de către Sorin Cîmpeanu a autoratului pentru 13 capitole, acesta devenea rector al USAMV-B. 

De altfel, Cîmpeanu conduce de atunci universitatea, mandatul fiindu-i întrerupt doar pe perioadele în care a deținut funcția de ministru al Educației, mai întâi în 2014 – 2015 și apoi începând cu 2020.  

Al doilea. Profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, rector suspendat al USAMV-B și ministru al Educației, a inclus în 2021 în propria listă oficială de lucrări științifice și cele două cursuri – Îmbunătățiri funciare și irigarea culturilor. Lucrări practice (2000) și Irigații, desecări combaterea eroziunii solului. Irigarea culturilor (2009) -, menționându-le în prima secțiune, intitulată „Cărți/capitole în cărți/manuale/materiale de studiu”. 

În lista oficială de lucrări științifice semnate de Sorin Cîmpeanu figurează cursul din 2000 în care a semnat, ca al patrulea autor, două capitole, și cel din 2009, în care și-a însușit opt capitole semnate în 2000 de Ioan Pleșa și alte cinci semnate, în același an, de Alexandru Ene. Ediția din 2006 a cursului, prima în care a plagiat cele 13 capitole, nu figurează în lista de lucrări științifice semnate de ministrul Educației.

Lista de lucrări științifice care stau la baza carierei prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, rector auto-suspendat al unei universități de stat, a fost ținută „la secret” inclusiv după 2021, an în care a preluat, pentru a doua oară, portofoliul Educației. În martie 2021, de exemplu, Ministerul Educației a refuzat oficial, în scris, să-i pună la dispoziție jurnalistei Melania Cincea lista de lucrări publicate de prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu.

Abia după ce PressOne a publicat, în august 2021, un articol cu titlul ”Operă științifică la secret. Ce are de ascuns ministrul Sorin Cîmpeanu?”, ministrul Educației și-a făcut publică, pe site-ul universității la care predă, lista de lucrări științifice.   

Capitolul II. LEGIFERARE ÎN INTERES PROPRIU 

Din postura de ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu a inițiat un Proiect de lege a învățământului superior care cuprinde mai multe prevederi controversate în ceea ce privește normele de etică și integritate academică, majoritatea făcând aproape imposibilă sancționarea plagiatorilor și fraudatorilor academici. 

Cel puțin o dispoziție introdusă în acest proiect, care nu se regăsește în actuala legislație, l-ar putea absolvi de acuzația de plagiat pe actualul ministru. 

Alte trei prevederi existente în actuala Legea a educației, care l-ar putea feri de sancțiuni drastice – deci și de consecințele plagiatului și ale însușirii frauduloase a calității de autor -, au fost eliminate din noul proiect. 

Dispoziția care l-ar pune la adăpost pe Sorin Cîmpeanu, dar și pe orice alt plagiator din mediul academic, este cea a prescripției răspunderii civile, administrative, disciplinare după trei ani de la la săvârșirea încălcării unei norme de etică academică.

Această prevedere se regăsește la art. 154, alin. (1) din Proiectul legii învățământului superior

Pe lista încălcărilor de la normele de etică universitară pentru care se va aplica prescripția după trei ani de la săvârșire se află și plagiatul. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Așadar, plagiatul nu va putea fi sancționat mai târziu de trei ani după ce a fost comis, deși în toată lumea academică serioasă plagiatul este tratat ca o încălcare imprescriptibilă a normelor de integritate academică. 

Odată adoptată această prevedere, după trei ani de zile de la încălcarea unei norme etice, orice persoană este iertată și nu mai plătește pentru actul de fraudare comis. 

Nu contează dacă cineva și-a construit întreaga carieră pe falsuri sau plagiat, acea persoană nu va suferi nicio consecință după ce se scurg cei trei ani, potrivit proiectului de lege inițiat de Sorin Cîmpeanu.

Cealaltă prevedere care l-ar pune pe Cîmpeanu la adăpost de orice consecință a însușirii frauduloase a celor 13 capitole este eliminarea din Proiectul legii învățământului superior a sancțiunilor dure pentru situațiile de încălcare a normelor de etică și integritate. 

Astfel, în proiectul lui Cîmpeanu nu se mai regăsesc cele mai severe sancțiuni existente în Legea nr. 1/2011 pentru încălcarea normelor de etică și integritate academică: 

  • retrogradarea de la un grad didactic la altul; 
  • retragerea titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare obținut prin fraudă;
  • desfacerea contractului de muncă pe motive disciplinare. 

Prof. Dumitru Sandu: „Este, fără dubii, un plagiat de blocuri masive de text”

Plagiatul este comis atunci când o persoană preia conținut elaborat anterior de alte persoane fără a menționa acest lucru și fără a-l marca cu ghilimele, semnele de punctuație recunoscute la nivel internațional ca fiind atributul citării. 

Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare – în vigoare de doi ani în 2006, când Sorin Cîmpeanu a plagiat capitolele redactate anterior de alți doi colegi ai săi – definește plagiatul astfel: 

Expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”. 

Din această definiție juridică reiese clar că plagiatul nu se referă doar la partea de conținut, ci și la figurile sau tabelele care se regăsesc din plin în cursul plagiat de actualul ministru al Educației în 2006. 

Profesorul emerit Dumitru Sandu, fost membru al CNECSDTI – Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării – (2016 – 2021), fost vicepreședinte al Comisiei de Etică a Universității din București (2012 – 2016) și fost președintele Comisiei de Sociologie a CNATDCU (2000 – 2009), susține că în acest caz vorbim „fără dubii” despre un plagiat. 

Preluarea, fără nici un fel de citare, de către un autor, oricum s-ar numi acesta, într-un volum publicat în 2006 dintr-un volum publicat în anul 2000, a 13 capitole semnate de alți autori, este, fără dubii, un plagiat de blocuri masive de text, explică sociologul Dumitru Sandu.

Acesta aduce în discuție nu doar Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, ci și Ghidul oficial folosit de către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI):

Profesorul Dumitru Sandu susține că în Legea nr. 206/2004 se precizează „clar” că plagiatul se referă la „extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.

Profesorul universitar emerit Dumitru Sandu are experiență de un deceniu în analiza plagiatelor. A fost președintele Comisiei de Sociologie a CNATDCU între 2000 și 2009, a fost vicepreședinte al Comisiei de Etică a Universității din București în perioada 2012 – 2016 și este membru al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) începând cu 2016. FOTO: Lucian Muntean, PressOne

În Ghidul de integritate în cercetarea științifică (2020) al CNECSDTI, plagiatul este definit în același „spirit”, mai explică profesorul Sandu. 

Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opera de creație intelectuală a altui autor și prezentarea lor în spațiul public drept componente ale unei opere proprii. Plagiatul este rezultatul acțiunii de a plagia și se referă la opera generată prin preluarea ilegitimă, intenționată sau nu, din punct de vedere deontologic. În formulare simplificată, dar corectă, plagiatul reprezintă furt intelectual”. 

***

Sorin Cîmpeanu nu numai că a plagiat 13 capitole, copiind fără să citeze textele, desenele și datele publicate anterior de alți doi autori, dar și-a însușit și paternitatea creației respectivelor capitole, trecându-și propriul nume pe secțiunile semnate anterior de colegii săi.

Juriștii consultați în legătură cu proprietatea asupra creației unei opere susțin că dreptul de autor este o denumire generică pentru o familie de drepturi. 

Dreptul de autor are în componența sa mai multe paliere de drepturi: dreptul de a fi recunoscut ca autor sau creator al unei opere, dreptul de a aduce opera la cunoștința publicului sau dreptul de a o modifica. Toate acestea sunt considerate drepturi nepatrimoniale.

Mai există, de asemenea, dreptul de a vinde, de a distribui sau de a licenția o operă, iar aceste sunt drepturi patrimoniale sau drepturi morale

Toate acestea, la un loc, intra în categoria denumită generic „drepturi de autor”. 

Drepturile patrimoniale asociate unei opere, care are o valoare economică, sunt transmisibile, sunt tranzacționabile, adică pot fi exploatate economic. 

Drepturile nepatrimoniale sau morale, cum este și calitatea de autor – mai precis dreptul la paternitate asupra unei opere -, nu se tranzacționează, adică nu poate fi exploatat din punct de vedere economic. 

Calitatea de autor nu se poate transmite nici prin moștenire, nici prin succesiune, nici prin donație și nici prin vânzare. 

Paternitatea unei creații este netransferabilă

Specialiștii în proprietate intelectuală mai explică faptul că drepturile de autor nepatrimoniale nu pot fi înstrăinate sau tranzacționate pentru că sunt strâns legate de persoana autorului și nu pot face obiectul niciunui tip de înstrăinare. 

Demersul de a stabili dacă dreptul de autor asupra unei opere poate fi tranzacționat l-am făcut pentru a înțelege dacă, din punct de vedere legal, Sorin Cîmpeanu putea primi de la Ioan Pleșa și Alexandru Ene dreptul de a se prezenta ca autor al celor 13 capitole semnate anterior de aceștia.

Juriștii consultați susțin că tranzacționarea paternității unei opere, artistice sau științifice, este imposibilă din punct de vedere legal. 

Gabriel Turcu, managing partner la Biroul de avocatură Turcu și Turcu, susține că orice drept în legătură cu o operă se poate cesiona, mai puțin identitatea autorului, care odată stabilită în persoana cuiva este nemodificabilă

Nu există nicio cale pe lumea asta ca o operă a lui Michelangelo să devină realizată de mine, eu să fiu recunoscut de azi înainte ca fiind autorul ei. Ea poate, însă, să devină proprietatea mea, dar nu poate deveni realizată de mine”, explică avocatul Gabriel Turcu. 

Acesta declară faptul că o persoană nu poate merge la notar pentru a-și cesiona dreptul de paternitate asupra unei opere. 

Se poate cesiona orice drept în legătură cu o operă, mai puțin paternitatea asupra operei, adică dreptul de a spune că ești creatorul, autorul acelei opere”, precizează Turcu. 

De exemplu, nu se poate spune că romanul Solenoid a lui Mircea Cărtărescu este scris, începând de astăzi, de Sorin Cîmpeanu invocându-se faptul că între ei a intervenit o înțelegere comercială sau de altă natură, în urma căreia Solenoid să fie publicat, pe viitor, sub semnătura lui Cîmpeanu. 

Solenoid va rămâne cartea lui Mircea Cărtărescu chiar împotriva voinței lui Mircea Cărtărescu”, mai explică avocatul Gabriel Turcu. 

Avocatul Gabriel Turcu, specializat în drepturi de proprietate intelectuală, declară că aceleași reguli care exclud tranzacționarea calității de autor se aplică și atunci când autorul a creat în mod exclusiv un capitol sau o parte dintr-o lucrare mai amplă, cu mai mulți autori. 

În această situație, fiecare autor își păstrează drepturile nepatrimoniale (morale) în mod distinct pentru partea sa din creație prin semnarea respectivelor capitole. 

În raport cu dispozițiile legii dreptului de autor, o operă, fie că este o carte în integralitatea ei, fie că este un capitol asumat de un autor, nu poate să fi utilizată și republicată ulterior sub un alt nume, drepturile morale fiind netransmisibile”, mai precizează Turcu. 

Luând în considerare aceste prevederi legale, Sorin Cîmpeanu nu ar fi putut pretinde că este autorul celor 13 capitole semnate anterior de alte două persoane chiar dacă ar fi încheiat cu acestea înțelegeri comerciale sau necomerciale. 

Prof. Marian Popesu: „Numim tipologic un astfel de personaj «fraudeur»

Profesorul emerit Dumitru Sandu susține că nu există o diferență raportată la gravitatea actului de a plagia sau de a-ți însuși fraudulos calitatea de autor a unor capitole doar pentru că vorbim despre un curs universitar și nu despre o teză de doctorat sau despre o carte. 

Aș spune că este grav, fără a adopta grade de comparație. E suficient calificativul «grav»”, punctează acesta. 

Cum să pretinzi în fața studenților – în calitate de lector, conferențiar sau profesor – că niște texte sunt ale tale când, în mod clar, le-ai preluat din alt volum, unde apar sub alte semnături?”, se întreabă retoric sociologul. 

Acesta exclude varianta unor circumstanțe atenuante date de faptul că volumele publicate nu au ISBN sau că sunt cursuri universitare și nu lucrări adresate marelui public, cu atât mai mult cu cât Legea dreptului de autor (nr. 8 din 1996) stipulează că și cursurile universitare, „de natura celor discutate pentru acest caz”, sunt protejate pentru drepturile de autor. 

În consecință, și pentru cursurile universitare trebuie respectate exigențele de integritate academică. Nu există, din fericire, nici un paragraf de lege sau regulament aferent care să susțină că furtul prin plagiat este prescriptibil sau că, în anul X, universitatea Y din România nu știa ce este plagiatul. Dacă mai sunt dubii în acest sens, este util să fie revăzute diagnosticul de integritate și decizia finală pe plagiatul lui Victor Ponta”, argumentează profesorul emerit Dumitru Sandu.

La Institutul de cercetare a fraudei și plagiatului de la Geneva numim tipologic un astfel de personaj «fraudeur», spune profesorul Marian Popescu, care este atât director onorific al CARFIA, Centrului pentru integritate academică al Universității din București, cât și membru în board-ul IRAFPA Geneva (Institute of Research and Action on Fraud and Plagiarism in Academia).

Elementele din cazul lui Sorin Cîmpeanu indică nu numai un plagiat, afirmă Marian Popescu – care a fost președinte al Comisiei de Etică a Universității din București – ci și o contrafacere prin însușirea calității de autor a unui text, a mai multor capitole, de fapt, eliminând numele autorului de drept, așa cum apăruse la prima publicare”.

Față de simplul plagiator, cel/cea care folosește bucăți din textele altora fără să declare cinstit acest lucru, aici poate fi vorba de uzurpare de identitate, de încălcare a protecției celor care au realizat o «operă comună» și care sunt coautori ai acestei opere”, explică profesorul Marian Popescu. 

În plus, prof. Marian Popescu numește cazul lui Sorin Cîmpeanu drept un exemplu clasic de proastă conduită academică, căci fapta a fost comisă de un cadru didactic”. 

Cine-l va judeca pe Cîmpeanu 

Atât profesorul Dumitru Sandu, cât și profesorul Marian Popescu susțin că acest caz ar trebui analizat de Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), instituția care verifică situațiile de încălcare a normelor de etică și integritate academică în alte lucrări decât tezele de doctorat – cele analizate de mult mai-cunoscutul CNATDCU.

Profesorul Dumitru Sandu afirmă că acest caz este „fără îndoială” unul „de sancționat”, și că în acest caz se aplică prevederile Legii nr. 206/2004 privind privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, nu prevederile Legii Educației nr. 1/2011 și cele ale legislației asociate.

Acesta susține că analiza acestui caz de fraudă nu intră în atribuțiile Comisiei de etică a USAMV-B. 

De ce nu are competențe de verificare Comisia de etică a universității unde s-a produs incidentul de integritate academică? 

Aș răspunde printr-un un scurt comentariu-propunere pentru noile legi ale educației, în curs de structurare: plagiatul la demnitari și la personalul cu funcții de conducere în universități să poată fi evaluat și sancționat numai la nivel de CNATDCU sau CNECSDTI, pentru a evita situația de conflict de interese în care evaluarea sau sancționarea ar fi făcute de persoane subordonate direct sau indirect celui suspectat de fraudă intelectuală, argumentează profesorul Sandu. 

În cazul de față, de exemplu, pentru demnitarul Sorin Cîmpeanu, rector-autosuspendat al USAMV-B, analiza și evaluarea acuzațiilor de abatere de la conduita academică ar fi lipsite de credibilitate publică dacă acestea ar fi făcute persoane care i-au fost subordonate – și îi vor fi în continuare subordonate, după încheierea mandatului guvernamental – ministrului-rector-autosuspendat Sorin Cîmpeanu.

La rândul său, profesorul Marian Popescu susține că în acest caz avem de-a face și cu încălcarea Legii dreptului de autor, având în vedere că și cursurile universitare sunt protejate în mod explicit de prevederile acesteia.

Profesorul Marian Popescu afirmă, în plus, că fapta ar trebui evaluată și din perspectiva consecințelor morale, etice, didactice, academice pe care le produce. 

Fiind vorba de un rector, chiar suspendat, CNECSDTI ar trebui să se autosesizeze. Concluzia: cel care procedează constant în a promova un cadru normativ favorizând frauda academică, plagiatul, în speță, ni se arată consecvent în a pune în acord teoria cu… practica”, punctează profesorul Marian Popescu.

Ce spune un matematician despre conținutul plagiat 

Plagiatul în cele 13 capitole asumate de Sorin Cîmpeanu, inclusiv prin înlocuirea semnăturii autorilor originali cu a sa, este mai mult decât limpede. 

Între prima publicare a textului original – 1987 – și ultima publicare a textului însușit fraudulos de Sorin Cîmpeanu – 2009 – au trecut 22 de ani, perioadă în care studenții de la actuala Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București au fost nevoiți să învețe raportându-se la tehnologii și date care datau din anii ‘50 – ‘70.

Nu vorbim numai despre texte identice, care pot fi comparate cu ușurință de orice persoană, ci vorbim și despre identitate de structură a capitolelor și chiar a titlurilor acestora: de exemplu, în 13 titluri de capitole, totalizând 117 cuvinte, contribuția autorului Sorin Cîmpeanu a constat în eliminarea a cinci cuvinte și reproducerea, în aceeași ordine, a 112 cuvinte.

Cu toate acestea, având în vedere că vorbim despre lucrări care au un conținut tehnic, am solicitat unui matematician să analizeze un capitol din lucrarea apărută în 2000 sub semnătura lui Ioan Pleșa și a capitolului similar din punct de vedere al conținutului din varianta publicată în 2006 sub semnătura lui Sorin Cîmpeanu. 

Este vorba despre profesorul universitar Vasile Brînzănescu, cercetător I la Institutul de Matematică al Academiei Române „Simion Stoilow”, dar și membru în Consiliul general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). 

Prof. univ. Vasile Brînzănescu, matematician, cercetător, membru al Consiliul general CNATDCU. FOTO: math-net.ru.

Capitolul, ales la întâmplare, a fost publicat sub numărul „4”, mai întâi, în 2000, sub semnătura prof. univ. Ioan Pleșa, și ulterior, în 2006, sub semnătura prof. univ. Sorin Cîmpeanu. 

Prima constatare a profesorului Brînzănescu: „În primul curs, Capitolul 4 este identic cu Capitolul IV din al doilea curs și ambele au același titlu: «Prelucrarea și interpretarea datelor meteorologice și hidrologice»”.

Observațiile profesorului Vasile Brînzănescu sunt următoarele: 

1. La pagina 33 din ediția 2006 (pag. 31 ediția 2000), „datele statistice despre precipitațiile anuale sunt din anii 1926-1955, adică sunt vechi (de peste 50 de ani) și probabil nerelevante pentru perioada anilor 2000”.

2. La paginile 35-36 din ediția 2006 (pag. 33 în ediția 2000):

  • „Curbele de frecvență și de durată (fig. 4.1) nu sunt explicate suficient și conduc la confuzii. La fel, curbele de repartiție a probabilității (fig. 4.2) nu sunt explicate suficient.
  • Greșeli elementare, dar grave, fiindcă provoacă o confuzie mare: probabilitatea maximă P=1, deci m=n+1 (și nu m=n, cum scrie în text); probabilitatea minimă când m=0 (nu n=0, cum scrie în text).
  • În prima formulă a abaterii mediei aritmetice, nu are ce căuta acolo indicele i; imediat mai jos trebuie scrise „diferențele” față de media aritmetică, nu „diferența” (fiindcă sunt „n” date statistice)”.

3. La paginile 36-37 din ediția 2006 (pag. 34 în ediția 2000):

  • „În formula abaterii medii pătratice s=…, numitorul este „n” (nu „n-1”, ca în text) fiindcă sunt exact „n” date statistice.
  • Nu se definește coeficientul de asimetrie și se dă doar o formulă de calcul fără nicio citare, unde ar putea cititorul (studentul) să înțeleagă și să vadă dacă formulele sunt corecte!”.

4. La pagina 38 din ediția 2006 (pag. 35 în ediția 2000), „curba de distribuție Pearson de tip III apare printr-o formulă și nu există nicio explicație (de exemplu, de ce se alege această formulă și la ce este bună); nu se dă nicio citare de unde s-ar putea afla aceste informații „sărite” de autori (se dau numele de Foster și Ribkin, dar nu se dau lucrările respective). Nu se dă nici măcar o referință la un curs de matematici de la Agronomie (bănuiesc că există și că are și ceva informații despre statistica matematică!)”.

5. La paginile 39-40 din ediția 2006 (pp. 36-37 în ediția 2000), „se dau niște calcule fără explicații și se fac tabele – la fel, fără explicații. Datele sunt din nou foarte vechi, din 1926-1955; nu cred că sunt relevante pentru anii 2000 sau 2006)”.

***

Pentru comparație, PressOne vă pune la dispoziție versiunile integrale ale câtorva dintre capitolele semnate de Ioan Pleșa și Alexandru Ene în ediții succesive din 1987, 1990, 1993 și 2000 și copiate cu modificări minore – în 2006 respectiv 2009 – de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu:

  • Capitolul „Determinarea debitelor pe cale directă” (capitolul 2 în cursurile din 2000, 2006 și 2009; capitolul 1 în cursurile din 1987, 1990 și 1993) aici.
  • Capitolul „Prelucrarea și interpretarea datelor meteorologice” (capitolul 4 în cursurile din 2000, 2006 și 2009; capitolul 3 în cursul din 1987) – aici.
  • Capitolul „Dimensionarea și trasarea canalelor de coastă” (capitolul 9 în cursurile din 2000, 2006 și 2009; capitolul 8 în cursul din 1987) – aici.
  • Capitolul „Tipul de amenajare cu conducte îngropate și udarea prin aspersiune, stabilirea elementelor tehnice necesare trasării schemei hidrotehnice a amenajărilor cu conducte îngropate” (capitolul 25 în cursurile din 2000, 2006 și 2009; capitolul 18 în cursul din 1987) – aici.

Citeste continuarea pe pressone.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

​Italia: Giorgia Meloni a revendicat conducerea viitorului guvern

Urmatoarea stire

Diverse sortimente de crenvurşti retrase din magazine

Stiri pe aceeasi tema