A murit viceprimarul municipiului Hunedoara. Cătălin Olar avea doar 47 de ani



Sambata, 28 Ianuarie 2023, ora 23:38

1027 citiri

La doar 47 de ani, viceprimarul municipiului Hunedoara, Cătălin Olar, a încetat din viață. Potrivit informațiilor, era internat la un spital din Timișoara.

Vestea tragediei a fost confirmată de Primăria Hunedoarei, într-un mesaj de condoleanțe publicat pe pagina de Facebook a instituției.

„Am pierdut un coleg, un prieten, un om bun: Cătălin – Florin Olar. Cu adâncă durere, suntem nevoiţi să anunţăm dispariţia prematură din lumea noastră a viceprimarului municipiului Hunedoara, Cătălin – Florin Olar. Pentru întreaga echipă a Primăriei municipiului Hunedoara a fost mai mult un coleg decât un şef, dispus mereu să ajute la bunul mers al activităţilor instituţiei. Ne este greu să vorbim despre el la trecut”, a transmis Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Cătălin Florin Olar era jurist și membru al Barolului de Avocatură din Hunedoara. A aboslvit și Facultatea de Teologie, iar în 2016 a devenit consilier local reprezentând Partidul Social Democrat. Un an mai târziu a demisionat din Consiliul Local, pentru a fi numit director al Casei Județene de Pensii Hunedoara.

În 2020 a fost ales din nou consilier locale, ulterior fiind desmenat viceprimar.

Citeste continuarea pe ziare.com

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Imaginile cu atacul asupra soțului lui Nancy Pelosi

Urmatoarea stire

Cine este indicat ca fiind complicele lui Daniel Pepene, acuzat că i-a ucis pe Nicu și Alexandra

Stiri pe aceeasi tema